Grațiela Gavrilescu, deputat PPU-(SL), îndemn la consens politic

Grațiela Gavrilescu, deputat PPU-(SL), îndemn la consens politic

Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal, a avut o întâlnire cu domnul Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, pe tema situației economice actuale și a celei de perspectivă a României, a crizei energetice și a altor probleme, care afectează direct calitatea vieții cetățenilor.

În urma discuțiilor, cele două părți au convenit asupra necesității elaborării unor strategii pe termen scurt și mediu, care să vină, cu măsuri reparatorii, în sprijinul persoanelor fizice afectate precum și în cel al mediului de afaceri.

“Avem nevoie de unirea tuturor forţelor democratice pentru găsirea celor mai bune soluţii de ieşire din această criză economică. PULS este recunoscut ca fiind exponent al intereselor IMM-urilor , al fermierilor şi procesatorilor români, ai clasei medii, şi din această poziţie, intenţionăm să abordăm, pragmatic, orice subiect politic: binele cetăţeanului”, a declarat Graţiela Gavrilescu.