Deputatul PNL Prahova, Răzvan Prișcă solicită finalizarea lucrărilor la Complexul Olimpic de Natație Otopeni
Deputatul PNL Prahova, Răzvan Prișcă solicită finalizarea lucrărilor la Complexul Olimpic de Natație Otopeni, care trebuia să fie finalizate încă din luna martie a acestui an. Parlamentarul prahovean este de părere că acesta reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de investiţii pentru înotul sportiv competiţional.
Astfel, liberalul i-a solicitat ministrului Dezvoltăriii, Attila-Zoltán CSEKE să îi prezinte un punct de vedere oficial al mininisterului să îi comunice stadiul actual al complexului olimpic şi marja de timp în care acesta va inaugurat şi complet operaţional.
Iată solicitarea deputatului Răzvan Prișcă:
Stimate Domnule Ministru,
Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni reprezintă este unul dintre cele mai importante obiective de investiţii pentru înotul sportiv competiţional. Operaţionalizarea completă a acestuia va permite ca, pe viitor, România să poată fi gazda unor importante competiţii naţionale şi internaţionale. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ministerului pe care îl coordonaţi, acest complex urma să fie inaugurat în luna martie a acestui an.
Faţă de cele menţionate anterior vă solicit, domnule ministru, să îmi comunicaţi stadiul actual al complexului olimpic şi marja de timp în care acesta va inaugurat şi complet operaţional.
Solicit răspuns scris.
Cu deosebită considerație,
Răzvan PRIŞCĂ
Deputat PNL
