Deputatul PNL, Roberta Anastase: Îi cer primarului Adrian Dobre alocarea a cel puţin un autobuz pentru transportul elevilor în Municipiul Ploieşti

Deputatul PNL, Roberta Anastase: Îi cer primarului Adrian Dobre alocarea a cel puţin un autobuz pentru transportul elevilor în Municipiul Ploieşti

Deputatul prahovean Roberta Anastase i-a propus joi primarului  Adrian Dobre să aloce măcar unul dintre cele opt autobuze noi aduse recent în Ploiești strict pentru transportul elevilor.

Solicitarea deputatului liberal vine în contextul în care anul trecut a promovat o iniţiativă legislativă pentru introducerea unor autobuze dedicate exclusiv transportului copiilor spre şi dinspre unităţile de învăţământ.

" Îi cer primarului Adrian Dobre alocarea a cel puţin un autobuz pentru transportul elevilor în Municipiul Ploieşti

Domnule primar al Municipiului Ploiești, Adrian Dobre

Vă felicit pentru că ați reușit să aduceți al doilea lot de autobuze nepoluante în Ploiești.

Demersul dumneavoastră se încadrează în preocuparea noastră comună pentru situația stării de sănătate a comunității afectată de poluarea masivă din orașul nostru.

Cred că odată cu aducerea în oraș a noului lot de 8 autobuze este momentul cel mai potrivit pentru alocarea a cel puțin unuia dintre acestea pentru transportul elevilor.

Domnule Primar,

Vă reamintesc că, în urmă cu un an, am promovat o inițiativă legislativă privind asigurarea transportului elevilor în condiții decente și de siguranță.

Lipsa resurselor a întârziat demararea unui astfel de proiect în Ploiești , el dovedindu- se a fi unul de succes în oraşe precum București, Cluj și Brașov unde s-a reușit deja înființarea liniilor speciale pentru elevi.

Sunt convinsă ca sunt în asentimentul dumneavoastră când spun că și elevii ploieșteni merită să se bucure de o asemenea facilitate, merită să circule cu mijloace de transport nepoluante, de ultimă generație", a scris deputatul PNL, Roberta Anastase în scrisoarea deschisă.