Conducerea PSD Ploiești, despre pasajele subterane din Bariera Bucureşti: Acest proiect rămâne abandonat

Conducerea PSD Ploiești, despre pasajele subterane din Bariera Bucureşti: Acest proiect rămâne abandonat

Conducerea PSD Ploieşti a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă susținute vineri, faptul că Primăria nu a demarat nici în prezent proiectul de consolidare şi reabilitare a celor două pasaje pietonale subterane de sub Bulevardul Bucureşti, în condițiile în care contractul de execuţie este deja semnat.

Consilierul local Robert Vîscan a explicat că proiectarea a fost făcută în 2019 iar contractul de execuţie a fost semnat în 2020, însă la acel moment autorităţile au ales să amâne începerea lucrărilor până la finalizarea lucrărilor de la"Pod de Lemn", încât să existe o variantă de ocolire.

"Prin Bariera București tranzitează o mare parte a cetățenilor orașului care se duc la București. Aceste pasaje au un impact direct asupra siguranţei cetăţenilor şi fluidizării traficului. În 2019 am terminat proiectarea şi a fost şi recepţionată şi plătită de Primărie. La acel moment am înţeles necesitatea terminării proiectului de la noul Pod de Lemn, pentru a avea o alternativă rutieră. La începutul acestui an, am făcut o interpelare adresată domnului primar. Când a apărut bugetul local, am văzut că pentru aceste pasaje a fost alocată o sumă de 10.000 de lei, sumă suficientă doar pentru a păstra poziţia bugetară deschisă. Nu avem cum să începem lucrările în acest an, chiar dacă am veni cu o rectificare a bugetului. Cred că acest proiect rămâne abandonat.", a reclamat consilierul PSD Robert Vîscan.

"Ideea este foarte simplă. Sunt foarte mulți cetățeni care ne întreabă când are de gând Primăria să înceapă lucrările la pasaje. A fost o promisiune de campanie electorală neonorată. Știam cu toții că atunci când se termină lucrările la Podul de Lemn, vor începe aceste lucrări. Uitați-vă că nu încep și nici nu sunt bugetate. Ideea este de a adresa o întrebare administrației publice ploieștene când au de gând să înceapă, că doar au promis", a comentat şi senatorul Radu Oprea.