Candidat PSD alegeri locale 2020 la Primăria Ploieşti: Cristian Ganea, favorit în lupta internă

Subiectul privind desemnarea unui candidat pentru funcția de primar, la alegerile locale din 2020, este unul intens dezbătut în spatele ușilor închise ale PSD Prahova.

Conform surselor deprahova.ro, în prezent există cinci persoane desemnate pentru a fi incluse într-un sondaj de opinie. Chiar și așa, decizia finală va aparține liderilor PSD Prahova, iar în acest moment se pare că există și un favorit în lupta internă dusă pentru desemnarea candidatul la Primăria Ploiești.

Este vorba despre actualul viceprimar Cristian Ganea, cel care beneficiază și de susținerea organizației ploieștene.

De altfel, la ultima vizită făcută la Ploiești, Codrin Ștefănescu a refuzat să susțină care este persoana cu cele mai mari șanse să candideze la primărie, însă a declarat că viceprimarul Ganea ”își face treaba cum trebuie„.

”Deocamdată vorbim despre alegerile europarlamentare. După o să vorbim și despre candidatul la Primăria Ploiești, dar dacă vreți, vă spun că aveți un viceprimar  (n.r. Cristian Ganea) care își face treaba”, a susținut secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.

Dacă Ștefănescu a evitat să ofere un nume, deputatul Răzvan Ursu nu a ezitat și l-a declarat pe Ganea ca fiind persoana care merită să candideze.

” Cum cine trebuie să fie candidat?! Clar viceprimarul Cristian Ganea”, a punctat deputatul Ursu.

Vă reamintim faptul că Cristian Ganea este la al doilea mandat în funcția de viceprimar și este președintele PSD Ploiești.