Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: O spunem clar și răspicat! PSD nu susține creșterea vârstei de pensionare!
Președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, susține că formațiunea politică din care face parte nu va fi de acord cu creșterea vârstei de pensionare peste 65 de ani, în condițiile în care speranța de viață din România este sub media europeană!
Reacția liderului social-democraților prahoveni vine în contextul în care de la începutul lunii 2023, vârsta de pensionare pentru femei crește la 62 de ani, de la 61 și nouă luni, în concordanță cu Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Până în luna ianuarie a anului 2030, în cazul femeilor, se aplică o creștere treptată a vârstei de pensionare. În anul 2030, vârsta de pensionare va fi de 63 de ani, iar în anul 2035 aceasta va ajunge la 65 de ani.
”Partidul Social Democrat nu va fi de acord cu creșterea vârstei de pensionare peste 65 de ani, în condițiile în care speranța de viață din România este sub media europeană! Nu ne putem compara cu state ale UE în care speranța de viață este de peste 80 de ani și să obligăm românii să iasă mai târziu la pensie!
Ar fi o măsură intolerabilă, din moment ce, în privința vârstei de pensionare, România se află deja peste media din statele UE! Este de neconceput să punem presiuni suplimentare pe angajații români, care trebuie protejați și ale căror venituri trebuie să crească, inclusiv prin reducerea impozitelor pe salarii!
PSD va continua să susțină măsurile de reducere a taxării muncii! Angajații au nevoie de sprijin și nu de poveri în plus!”, a susținut Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.
