Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: Consiliul Judeţean riscă să piardă finanţarea la mai multe proiecte europene

Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: Consiliul Judeţean riscă să piardă finanţarea la mai multe proiecte europene

Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a avertizat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că mai multe proiecte finanțate cu fonduri europene, care au fost depuse de Consiliul Judeţean Prahova, riscă să nu fie finalizate la termenul maxim de 31 decembrie 2023. Acest lucru ar duce la pierderea finanţării.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, deputatul Bogdan Toader, susține că mai multe proiecte europene contractate de executiv în mandatul său riscă să nu se încheie până la termenul final de 31 decembrie 2023. Astfel, potrivit liderului social-democraților prahoveni, acest lucru ar duce la pierderea fondurilor de la Uniunea Europeană.

"Suntem îngrijoraţi cu toţii, pentru că sunt proiecte care stagnează foarte mult. Proiectul pentru modernizarea DJ 720 era într-un stadiu avansat când am finalizat mandatul, era la nivelul achiziţiei publice, dacă nu se găseşte un constructor cât mai repede există riscul ca acele fonduri europene contractate vor fi pierdute. Este mare păcat. Termenul, după cum ştim, este unul relativ scurt. În acelaşi timp, suntem îngrijoraţi şi de ce se întâmplă la Unitatea de Primiri Urgenţe, acel contract a stagnat foarte mult, am văzut că au apărut mai multe acte adiţionale, mai multe majorări de preţuri, care s-ar putea să împiedice finalizarea la termenul estimat. Deja termenul a fost o dată prelungit. Nu ştim ce se întâmplă, avem nevoie de răspunsuri, avem nevoie de clarificări şi mai ales avem nevoie să fie terminată Unitatea de Primiri Urgenţe", a declarat Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova.