Bogdan Lupu, consilier local Pro România: Alianță PNL-PSD-USR la Ploiești!

Bogdan Lupu, consilier local Pro România: Alianță PNL-PSD-USR la Ploiești!
Consilierul Local Pro România, Bogdan Lupu,  susține că la nivelul legislativului ploieștean s-a format o nouă alianță, PNL-USR-PSD. Acuzațiile alesului local vin în contextul în care, la ultima ședință a Comisiei nr.4, a constatat că  lista cu numele celor care vor face parte din comisie era completată și primită în plic. Ba mai mult, Lupu susține că în comisia care urmează să avizeze ce se mișcă în domeniul urbanistic în Ploiești, a apărut consilierul local PSD, Robert Vîscan, care nu este membru al Comisiei de Urbanism a Consiliului.
 
”Alianță PNL-PSD la Ploiești!
Astăzi am participat, în calitate de consilier local, la o nouă ședință a Comisiei nr.4 - Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulație rutieră, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, unde s-a discutat aprobarea componenței CTUAT – Comisia Tehnică de Amenajare și Urbanism a Municipiului Ploiești și a regulamentului de funcționare.
Lăsând la o parte faptul că am fost convocat la ora 13.00 pentru ora 14.00, am constatat că lista cu numele celor care vor face parte din comisie era completată și primită în plic.
Mai mult, am fost pus în postura de a vota un regulament de functionare ce nu l-am văzut, deși l-am cerut!
Drept consecință, am votat împotriva și-l întreb în mod public pe primarul Ploieștiului dacă el este în spatele acestui abuz și a lipsei de transparență.
PS: Ca fapt divers, în comisia ce urmează să avizeze ce se mișcă în domeniul urbanistic în Ploiești, a apărut unul dintre cei doi consilieri PSD( Robert Vîscan), care, sic!, nu este membru al Comisiei de Urbanism a Consiliului. Astfel, apare o noua alianță la Ploiești - PNL/PSD/USR - girată exclusiv de Andrei Volosevici”, a scris consilierul local Bogdan Lupu pe pagina personală de Facebook.