Au fost prezentați doi dintre candidații pentru Primăria Breaza. Cine sunt aceștia

Au fost prezentați doi dintre candidații pentru Primăria Breaza. Cine sunt aceștia

Două formațiuni politice și-au anunțat până în prezent candidații pentru fotoliul de primar al orașului Brează. Concret vorbim despre PSD și USR.

Astfel, din partea PSD va candida actualul primar Gheorghe Richea, în timp ce din partea USR- PLUS va candida Bogdan Cristian Novac.

 

Gheorghe Richea-PSD

 

Gheorghe Richea a fost ales primar al Brezei în 2016, din partea PSD. Pe site-ul primăriei nu există un CV al său şi nici vreo declaraţie de avere depusă pe anul 2019. Cea mai recentă declaraţie de avere a primarului este din iulie 2018 . Acolo se arată că  Richea  este proprietarul unui teren de 3.300 m2 în Valea Doftanei.

 Acest teren, clasificat drept "alte categorii de terenuri extravilane", a fost primit moștenire de primarul social-democrat în 1997. De altfel şi celelalte bunuri imobile pe care le împarte de data aceasta cu o altă persoană sunt primite moştenire în acelaşi an 1997: un teren intravilan în Breaza de 1.100 de m2 şi o casă de 90 de m2, de asemenea în Breaza.

 

De acolo mai aflăm şi că a fost vicepreşedinte și președinte al PSD Breaza şi că în 2018 a câştigat ca primar în jur de 5.200 de lei pe lună. Lucrurile s-au schimbat în 2019 când, conform unei grile de salarizare găsită pe site-ul instituţiei, câştigă aproape 7.000 de lei.

 

Bogdan Cristian Novac-USR

 

Despre Bogdan Cristian Novac se cunoaște faptul că este de profesie avocat și că nu a mai făcut politică până în prezent.