ALDE Prahova, în război cu președintele Tăriceanu. Grațiela Gavrilescu susținută pentru un nou mandat la Ministerul Mediului

ALDE Prahova, în război cu președintele Tăriceanu. Grațiela Gavrilescu susținută pentru un nou mandat la Ministerul Mediului

Război total între conducerea ALDE Prahova și președintelui Călin Popescu Tăriceanu! Reprezentanții filialei prahovene au reacționat dur după ce liderul ALDE a anunțat excluderea din partid a senatorului Teodor Meleșcanu și, mai nou, a deputatului Grațiela Gavrilescu (detalii aici).

Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții liberalilor și democraților prahoveni   au anunțat faptul că au adoptat o rezoluție prin care, printre altele,  susțin obținerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru al mediului de către doamna Grațiela Gavrilescu, președinte al organizației județene.

Totodată, conducerea filialei prahovene face apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale.

Iată comunicatul de presă:

În cadrul ședinței de astăzi, membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova au analizat efectele deciziilor politice ale partidului și au adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care:

  • Susțin obținerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru al mediului de către doamna Grațiela Gavrilescu, președinte al organizației județene.
  • Își exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a domnului Teodor Meleșcanu, senator de Prahova, și sprijină demersurile sale, în calitate de nou președinte al Senatului României.
  • Consideră că Hotărârea Biroului Permanent Central din 03.09.2019 cu privire la modalitatea de sancționare a membrilor ALDE care acceptă funcții publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare. Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancțiunea excluderii pentru membrii BPC și BPEx la propunerea Președintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegației Permanente Naționale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare.
  • Le solicită celor doi, în calitate de reprezentanți la vârf ai organizației prahovene, cea mai puternică filială ALDE din țară, care a contribuit decisiv la formarea Partidului Liberal Reformator, precursor al actualului ALDE, să susțină continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea țintelor asumate prin programul de guvernare.

Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale.