Schimb de replici dure între Ganea şi Dobre în urma scandalului apei furnizate ploieştenilor

Schimb de replici dure între viceprimarul Cristian Ganea și primarul Adrian Dobre prin intermediul paginilor personale de Facebook. Ganea a criticat dur modul în care liderul executivului ploieștean a gestionat problema privind avaria care s-a produs la magistrala de apă potabilă care deservește 15% din suprafața Ploieștiului și care a pus în pericol sănătatea a peste 30.000 de ploieșteni.

Prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, Ganea a susținut că edilul șef al orașului a reacționat târziu și că nu a luat măsuri.

”Primarul Adrian Dobre nu se dezminte nici în scandalul apei potabile.

Trezit din somnul dulce de duminică, liberalul Dobre reacționează, ca întotdeauna, cu întârziere. Luni după prânz, edilul a făcut niște declarații alambicate, bâlbâindu-se în stilul caracteristic și evitând să spună clar din ce cauză s-a ajuns la această situație.

Nu poți să ieși public și să afirmi că nu îți explici cum s-a produs avaria și că nici nu înțelegi de ce nu ai fost informat de reprezentanții Apa Nova sau de către cei ai DSP Prahova cu privire la această situație. Să spui că ai primit un simplu mesaj de la dispecerat și că ai convocat un comandament de urgență ca să afli ce s-a întâmplat când ploieștenii aveau de ore bună apă cu mâl la robinete este o dovadă de lipsă de profesionalism.

Oamenii aveau nevoie de o soluție pentru alimentarea cu apă, nu de comandamente de urgență făcute a posta fotografii pe rețelele de socializare.

Ploieștenii au nevoie de un primar care să le apere interesele, un primar care să aibă întotdeauna răspunsuri, de un primar care să nu reacționeze cu întârziere, de un primar pentru ploieșteni, nu de un primar adormit, uituc, închistat în interese obscure de partid.

Domnule primar Dobre, și totuși, cine îi despăgubește pe ploieștenii care nu au apă potabilă de atâtea zile”, a scris viceprimarul Cristian Ganea pe pagina personală de Facebook.

Reacția primarului a venit la scurt timp. Dobre i-a criticat pe cei doi viceprimari ai Ploieștiului, Cristian Ganea și George Pană, pe motiv că nu participă la ședințele operative.

”Nu vreau să transform această pagină într-una în care să postez zilnic răspunsuri la minciunile de care mă acuză viceprimarul Cristian Ganea. 
Refuz să mă cobor la nivelul lui.
Ședințe operative - în fiecare luni ora 12:00.
Cine lipsește din imagini? Ați ghicit: cei doi viceprimari, domnul Ganea și domnul Pană, care se plâng mereu că nu cunosc proiectele și mă acuză de lipsă de comunicare.
Trebuie să recunosc, în 4 februarie au fost prezenți, domnul Ganea - 10 minute, domnul Pană - 15 minute”, a reacționat Dobre.

Vicele Ganea nu a ezitat și a revenit cu o nouă replică la acuzele primarului. Acesta susține că ședințele operative sunt transformate într-un monolog de Dobre.

”La ceas de seară, primarul încearcă să comunice.... sau așa ar trebui sa fie postarea publicată de consiliera de imagine a primarului (plătită din bani publici ca să facă live-uri pe Facebook ) pe pagina lui oficială!

De fapt, edilul (sau consilierii acestuia) uită zicala veche care spune că “cine se scuză, se acuză”!

Cât despre participarea la monologurile primarului intitulate “ședințe operative”, ar fi cam multe de spus și l-aș deranja la ceas de seară pe edilul liberal.

Nu aș dori nici să-l parafrazez pe Eugen Prună, consilierul personal al lui Adrian Dobre, care tot vorbește despre Ziua cârtiței... Domnule primar, între două postări pe Facebook poate verificați și calitatea apei din #Ploiesti!”, a scris viceprimarul Ganea.