Consilierul local Bogdan Hodorog: Consider că datoria noastră, a consilierilor locali PMP, este să taxăm proiectele care sunt în defavoarea ploieștenilor

Consilierul local Bogdan Hodorog, președintele PMP Ploiești, și-a luat în serios rolul de reprezentant al ploieștenilor în legislativul local. Concret, acesta este singurul consilier care după fiecare ședință de Consiliu Local Ploiești prezintă prin intermediul paginii personale de Facebook un scurt raport de activitate, prezentând cum a votat și de ce anumite proiecte HCL care vizează direct cetățeanul de rând.

Astfel, în ultima postare, Bogdan Hodorog le-a adus la cunoștință ploieștenilor faptul că a votat pentru proiectele privind eficientizarea energetică la următoarele unități de învățământ: Liceu Tehnologic 1 Mai- sala de sport, Colegiul Naţional A.I. Cuza, Grădinița cu program prelungit Sfântul Mucenic Mina și Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei.

”Dacă în ședința anterioară am votat împotriva majorării prețului de către TCE Ploiești la bilete și la abonamentele de zi, astăzi am votat PENTRU proiectele privind eficientizarea energetică la următoarele unități de învățământ: Liceu Tehnologic 1 Mai- sala de sport, Colegiul Naţional A.I. Cuza, Grădinița cu program prelungit Sfântul Mucenic Mina și Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei.

Copiii trebuie să își desfășoare activitățile școlare în condiții decente, iar noi, aleșii dumneavoastră, avem datoria să facem tot posibilul pentru a se întâmpla acest lucru.

Consider că datoria noastră, a consilierilor locali PMP, este să taxăm proiectele care sunt în defavoarea dumneavoastră, a cetățenilor, și să susținem proiectele care ajută la dezvoltarea Ploieștiului.”