Ministrul Rafila: Cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie
Cu toate că ne aflăm în plin val pandemic COVID, în ziua în care România a confirmat un număr record de infectări, peste 40.000, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se declară optimist și crede chiar că, la finalul lunii martie, în țara noastră nu va mai fi necesară prelungirea stării de alertă.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a punctat, într-un interviu pentru Știrile TVR, că toată lumea își dorește predicitbilitate, “o discuție sinceră care să facă posibilă repornirea economiei. Cred că spre sfârșitul lunii martie putem avea discuții foarte serioase încât oamenii să știe ce au de făcut în lunile următoare”.
"Dacă va mai fi nevoie de anumite măsuri, cum ar fi utilizarea măștii în spații închise, un lucru foarte simplu, păstrarea distanței un anumit timp, cred că toată lumea poate să să gândească că vor face acest lucru un timp limitat, după care ne reîntoarcem la normal. Dar faptul că discutăm în acest moment de o situație care nu va mai necesita prelungirea stării de alertă, nu știu, peste două luni de zile, cred că este un element și psihologic, care va determina lumea să se comporte responsabil, pe de o parte, și să dea încredere oamenilor că pot reveni la normalitate. Revenirea la normalitate trebuie să fie un deziderat al tuturor și trebuie să lucrăm pentru asta. În primul rând trebuie să lucrăm să gestionăm acest val pandemic, să încercăm să controlăm creșterea, să ne prezentăm la medic dacă avem simptome, la centrele de evaluare, să asigurăm oamenilor resursele de care au nevoie terapeutice, tuturor, indiferent de tipul de patologie și ulterior, cum vă spuneam să asistăm la o revenire la normalitate în perioada acestei primăveri", a subliniat ministrul Alexandru Rafila, potrivit stiri.tvr.ro.
Rafila a avansat un termen destul de clar la care România ar putea ieși din starea de alertă, ceea ce ar însemna revenirea la normalitate. “Vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. (...) Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată și nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viața economică și socială și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru", a declarant Rafila, pentru TVR.
Urmăreşte mai multe știri pe pagina de Facebook „Deprahova.ro” !
CITEȘTE ȘI:
