Impertinență fără limite: liberalii deschid piețele de alegeri! Pe cine încearcă să păcălească?

Impertinență fără limite: liberalii deschid piețele de alegeri! Pe cine încearcă să păcălească?

Cu impertinența specifică și cu o ipocrizie fără margini, președintele Klaus Werner Iohannis a anunţat astăzi, într-un eveniment de campanie electorală, că vor fi redeschise piețele! Chiar în preajma alegerilor parlamentare!

Țăranii au fost umiliți, trimiși să înghețe afară, lângă produsele pentru care au depus atâta trudă! Pe motiv că există risc de infectare cu coronavirus!

În același timp, înghesuiala din supermarketuri nu a văzut-o nimeni!

Dacă, mai ieri, Iohannis spunea că nu a primit legea trimisă de la Parlament, iar Ludovic Orban a contestat la Curtea Constituțională actul emis de legislativ, anunțul arată cât de multă manipulare și lipsă de considerație pentru români există în momentul actual, la oamenii din fruntea statului.

Iohannis a preluat din zbor tema deschiderii piețelor, cu cinci zile înaintea scrutinului pentru parlamentare. Este un semn clar că liberalii se tem din ce în ce mai mult de rezultatele votului de duminică, 6 decembrie, încât recurg la asemenea artificii ieftine! Căderea din sondaje și atacurile fățișe venite din partea USR-Plus îi determină pe liberali să apeleze tot mai des la veșnicul lor agent electoral - Klaus Werner Iohannis!

Disperarea PNL este evidentă, dar românii îi vor face să plece, pe 6 decembrie!

Prahoveni, să ne protejăm și să ieșim la vot duminică, să ne salvăm și să scăpăm de Guvernul Groazei!

ARTICOL susținut de PSD PRAHOVA