Familie ucisă de o rudă cu probleme psihice

Familie ucisă de o rudă cu probleme psihice

Cinci oameni, membri ai aceleiași familii, au fost omorâți, marți, de un individ, fără un motiv anume, din ce au dezvăluit până acum anchetatorii. Printre victime s-a aflat și o fetiță de numai 5 ani, ucisă odată cu mama, bunicii și un unchi. Agresorul, o rudă cu probleme psihice, a fost reținut de polițiști.

 

Crimele au avut loc la Bascov, în județul Argeș. Un bărbat de 48 de ani a alertat autoritățile când a ajuns acasă și și-a găsit fără suflare soția, copilul, socrii și un cumnat. Inițial, acesta a spus că ar fi fost înjunghiați, dar anchetatorii au stabilit că nu astfel s-a produs omorul.

“Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense (...) Informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce pot eu spune este că e vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva. Informaţiile despre înjunghiere cel mai probabil au fost legate de sesizarea iniţială în care se relata că asupra făptuitorului care a fost depistat după ce fugise din locuinţă, în pădurea din apropiere, asupra lui s-a găsit un cuţit”, a explicat Laurenţiu Palaghiea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru News.ro. Potrivit magistratului, este foarte posibil ca aceste crime să fi avut loc marţi dimineaţă, victimele fiind găsite în interiorul a două imobile.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în imobilul respectiv mai locuia şi fratele soţiei, cunoscut cu afecţiuni psihice și care a devenit imediat principalul suspect. Agresorul, un bărbat de 53 de ani, avea răni superficiale în momentul în care a fost prins de poliţişti.

“Este greu de spus la acest moment dacă a existat un mobil al acestei crime. Persoana bănuită era în evidenţă cu boli psihice, nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui. Sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu avem deocamdată detalii despre un mobil. S-au purtat discuţii cu făptuitorul. A relatat liber despre aceste fapte pentru care îl cercetăm. Se află în custodia organelor de poliţie. (…) Era coerent şi a relatat destul de cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor”, a precizat Laurenţiu Palaghiea, pentru sursa citată.

Sursa foto: antena3.ro