Administratorii groapei Glina și-au creat un grup de susținere locală ca să obțină despăgubiri de la stat

După decizia de închidere a gropii de gunoi Glina, operatorii acesteia au creat, sub paravanul unui ONG, un Grup de Susținere Locală, prin care încearcă să stoarcă bani de la stat, potrivit gazetadestiri.ro.

Decizia de închidere a groapei de gunoi, care în timp s-a apropiat la mai puțin de 70 de de metri de casele oamenilor, punându-le în pericol sănătatea, a fost secondată de deschiderea mai multor dosare de urmărire penală: poluare (Dosarul penal nr. 2132/P/201 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București), contaminare a apelor cu substanțe periculoase, precum și conexiune cu o rețea infracțională internațională vizând spălarea de bani prin intermediul groapei de la Glina, dosar care s-a lăsat cu condamnări grele și care a scos la iveală cea mai mare rețea pe infracțiuni de mediu care a operat vreodată în România.

Operatorii gropii cer acum despăgubiri bănești de la statul român pentru închiderea focarului de infecție de la marginea orașului, care, timp de 15 ani, a pus în pericol sănătatea locuitorilor din Glina, Popești-Leordeni și cartierele bucureștene învecinate.

Cei din Popești-Leordeni susțin că îi știu pe interpușii care gestionează Grupul de Susținere Locală, dar că se tem să își decline identitatea în presă.

“Marian Joiman a luat bani publici pentru sănătate de la spitale și se judecă cu ei acum dar nu este de pe aici, el este din Ștefănești, a apărut în ultimul an pe la noi și se întâlnește tot timpul cu călăii noștri de la groapa de gunoi Glina, că așa le spunem noi celor care ne-au distrus viața și sănătatea în ultimii 15 ani ”, afirmă un localnic.

Despre Daniela Nae, un pensionar care a muncit în domeniul juridic spune că “este cunoscută ca o avocată care nu a avut niciun proces și acum a prins ocazia să execute ordinele unor infractori de la groapa de gunoi Glina, fiind plătită cu sume mizerabile să lupte împotriva sănătății noastre dar meseria aceasta este străină pentru ea, toate lucrările i le fac avocații de la Stoica, ăla care a fost ministru dar le plătește ăștia de la groapa de gunoi.”

În plus, potrivit unui alt locuitor, ONG-ul s-a folosit de oameni săraci pe care i-a pus să semneze acte neacoperite factual și juridic: “interpușii infractorilor de la groapa de gunoi Glina, cei din Grupul de Susținere Locală, au mers pe la oamenii din satele învecinate și i-au pus să semneze tot felul de acte mincinoase și au tras săracii prin tribunale și acum cu amenzi venite pe acasă și cu citații pe la poliție, dar ce să le faci, dacă au fost păcăliți de șmecherii  ăștia”.

În link-ul de mai jos este un document pe care, pe 12.02.2019 Grupul de Susținere Locală (via Marian Joiman) l-a trimis Agenției de Protecție a Mediului Ilfov ca să susțină menținerea în funcțiune a bombei infecțioase de la Glina.

https://gazetadestiri.ro/wp-content/uploads/2019/07/Anexa.pdf

“Este o situație alarmantă, care permite infractorilor dovediți să facă presiuni asupra banului public în loc să plătească ei pentru dramele și sănătatea miilor de oameni expuși la poluare în ultimii 15 ani “ susțin cei din Popești Leordeni. “Au îngenuncheat românii în fața infractorilor” conchid și cei din comuna Glina.

https://gazetadestiri.ro/grupul-infractional-de-la-periculoasa-groapa-de-gunoi-glina-are-un-ong-pe-care-l-a-botezat-grup-de-sustinere-locala/