VIDEO ”Dracula”, dornic să ajungă la Vf. Omu de ”Ziua Sfinxului”

VIDEO ”Dracula”, dornic să ajungă la Vf. Omu de ”Ziua Sfinxului”

În fiecare an, pe 28 noiembrie, este sărbătorită "Ziua Sfinxului" din Bucegi. Dracula a încercat să ajungă pe Vf. Omu și să sărbătorească, însă a fost întors din drum de salvamontiști.

În fiecare an, pe 28 noiembrie, este sărbătorită "Ziua Sfinxului" din Bucegi. În această zi, cu un sfert de oră înainte de ora 17, se spune că razele soarelui formează un efect de lumină, interpretat drept o piramidă magică plină de energii pe care le pot simţi doar iniţiaţii.

Legenda atrage an de an sute de persoane, multe dintre ele nefamiliarizate cu drumeţiile montane şi cu vremea aprigă. Pe unii, salvamontiștii i-au întors din drum, mai ales că pe munte nu era vreme de plimbare. Este cazul și unui cetățean străin costumat în ”Dracula”.

”Un turist echipat "foarte bine" intenționa să ajungă la Vf.Omu.  Spre dezamăgirea lui, a dat peste noi care, obligați să-i stricăm planurile, l-am oprit din elanul lui și l-am îndrumat către telecabină.

Se pare ca Sfinx-ul de ziua lui, atrage o "paletă foarte largă" de turişti. Să mai zică cineva ca nu avem o meserie riscantă”, a anunţat Salvamont Bușteni.

Urmăreşte mai multe știri pe pagina de Facebook „Deprahova.ro” !

 CITEȘTE ȘI:

Copil de 16 ani, lăsat să conducă pe DN1 de mama sa. A fost prins în trafic la Bușteni