Tanti Oița, ploieșteanca de 96 ani care a învins coronavirus

Tanti Oița, ploieșteanca de 96 ani care a învins coronavirus

Ioana Pluteanu, zisă tanti Oița, a reușit să învingă noul coronavirus la 96 de ani. Bătrâna a fost internată la spitalul suport COVID din Câmpina, acolo unde  a dus pe picioare boala, fără prea multe probleme.

Tanti Oița avut putere uimitoare să lupte cu virusul. Și, după 9 zile, ea a fost externată. Povestea ei a fost descoperită de către Libertatea.ro.

“Eu am avut simptome la început, o zi cu febră, 37,8, apoi fără miros, fără gust, fără poftă de mâncare”, a spus bătrâna aproape plângând.

Când a ajuns acasă a simțit că a renăscut.

„Mihăiță, mamă, am scăpat! Acolo, singură, în spital, mă gândeam doar la cum va fi să ajung acasă, să-mi strâng fiica în brațe. Asta mi-a dat putere! Uneori, trăgeam aer în piept și-mi spuneam că aș fi dat orice să mai simt mirosul de ciorbă din bucătăria de acasă. Mă visam tăind ceapă. Și ardei tăiam, pentru o ciorbă bună”, spune tanti Oița.

Cum s-a  îmbolnăvit

Un bărbat le-a făcut o lucrare în casă, ulterior zugravul a avut frisoane, apoi n-am mai venit deloc la muncă.

”Eu așa bănuiesc, că de la zugravul  pe care l-am avut și el după ce a venit din weekendul respectiv a treia zi s-a simțit rău și n-a mai venit să continue și a noua zi a apărut la noi simptomatologia, lipsa poftei de mâncare, a mirosului, a gustului”, a povestit fiica bătrânei.

Prima dată, medicii au considerat, în ciuda faptului că avea febră, că nu trebuie să-i facă test bătrânei. “Doctorița s-a mirat că mama a fost comunicativă: E senzațională, mămăița! Analizele pe care le făcuse în iulie erau mai bune ca ale mele”.

Ulterior, la câteva zile, femeia a început din nou să se simtă rău și s aibă febră. Medicii i-au facut atunci un test, care a ieșit pozitiv.

 

A urmat să fie internată la Spitalul suport COVID din Câmpina.

”A venit la noi cu comorbidități, în primul rând pentru o fibrilație atrială care s-a remis sub tratament, s-a întors acasă vindecată și nu e singurul caz la vârste de 90 plus care se întoarce bine”, a precizat Călin Tiu, manager ulSpitalului Municipal Câmpina.

În spital timpul a trecut greu și tanti Oița mărturisește că a visat să facă o ciorbă.

“Eram cinci în salon, fete vorbărețe, eu doream să vin acasă mai repede, că nu puteam să dorm. Era cineva care urla, striga, de o auzeam și eu, care mai aud bine doar cu o ureche. Dar au luat-o de acolo, săraca femeie! Cine știe ce s-a întâmplat cu dânsa?”, completează tanti.

”Erau fetele alea, îmi era milă de ele că erau înfășurate atâta, se vedea ochelarii. Părea așa, om de zăpadă”, a mai povestit bătrâna.

Fiica și ginerele bătrânei au fost și ei diagnosticați cu Covid-19. Doar că au făcut forme ușoare și nu au avut nevoie de internare.

sursa foto: cancan.ro