Poveste de viață|  Simona Uță, jurnalistul de ieri, omul politic de astăzi

Poveste de viață|  Simona Uță, jurnalistul de ieri, omul politic de astăzi

După 27 de ani dedicați presei,  dintre care 23 de ani puși în slujba microfonului Radio România Actualități, Simona Uță a spus adio jurnalistei de până acum și a pășit pe un nou drum, o nouă carieră, cea de politician. 
 
Nu i-a fost ușor să renunțe la radio, însă, cu speranța de a îndrepta lucrurile din administrația publică locală, Simona Uță a decis să se înscrie în PNL, partid pe listele căruia candidează pentru un loc în Consiliul Local Ploiești.
 
Într-un interviu acordat pentru deprahova.ro, Simona spune că acum a făcut acest pas, spre o carieră politică, datorită lui Andrei Volosevici, împreună cu el sperând să schimbe în bine imaginea Ploieștiului.
 
Pentru a o cunoaște mai bine pe Simona Uță, vă invităm să citiți povestea de viață a jurnalistul  care a fost nevoit să aștepte Revoluția pentru  a putea să studieze în cadrul  Școlii Superioare de Jurnalism.
 
 
Reporter: Pentru început îți propun să ne povestești, pe scurt, povestea de viață a jurnalistei Simona Uța, pornind de la începutul carierei tale, schimbările pe care le-ai făcut și până în prezent.
 
Simona Uță: Este foarte bine formulat " povestea de viață" și "povestea de carieră" deoarece mai mult de jumătate din viață am dedicat-o microfonului și presei. Mi-am dorit foarte mult să devin ziarist, mi-am dorit să devin ziarist din perioada în care, să faci o facultate de jurnalism, trebuia să fii membru de partid, membru  PCR. Nu am putut atunci, caci nu am fost nicio zi membra de partid (aceasta înscriere in PNL, acum, in 2020 este o premiera absoluta in viața mea). Așa am rămas să fac facultatea de jurnalism imediat după revoluție, am făcut parte din prima promoție a Școalii Superioare de Jurnalism din Bucuresti, jurnalism liber.
 
Am crezut că aceasta mi-e vocația de foarte mică. Nu știu să vă spun de unde, însă probabil de la bunicul meu, care era mare cititor de presă scrisă, indiferent ce apărea. Am crescut cu respect  față de ziar. M-am văzut doar jurnalist de presă scrisă, doar de jurnalism -social și de reportaj. Așa mi-am proiectat eu cariera , dar am ajuns să fac radio și televiziune deoarece alții au crezut în mine și atunci, aproape 30 de ani, mi-am dedicat viața microfonului de radio și uneori și de televiziune.
 
R: Povestește-mi mai mult despre bunicul tău, despre acea perioadă în care ai prins dragoste față de presă?
 
Simona Uță:  Vacanțele le petreceam la bunici. Bunicul era un om simplu, dar era  înțeleptul satului Dumitrești de Vrancea. Era omul despre care s-a scris în presă atunci pentru că citise toate cărțile din Biblioteca Sătească și nu-i lipsise niciun număr din ziare. Avea un respect pentru ziar. De altfel, eu am învățat să citesc în vacanțe, la bunicul, pe ziar. Îmi aduc aminte cu drag faptul că nu-mi dădea voie să închid ziarul până nu așezam perfect colile și le împătuream ca și când ziarul a fost neatins.
Am crescut cu acest respect față de presă, cu toate că,  mama mea nu a avut nicio legătură cu presa ( și visa ca eu sa devin inginer). De fapt, nimeni familia mea nu a avut o legătură cu presa. Respectul pentru cuvântul scris, repet, cred că l-am învățat când eram foarte mică, de la bunicul.
 
R: Cât de greu ți-a fost să te desparți de microfonul Radio România Actualități?
 
Simona Uță: Of, greu! Foarte greu! Pot să spun că aproape nu-mi vine să cred s-a întâmplat asta. Am iubit radioul, am iubit microfonul și iubesc această meserie. Pentru mine microfonul Radio România Actualități a însemnat sprijin când mi-a fost greu în viața personală, a însemnat pentru mine puterea de a spera că pot schimba ceva din societate prin puterea cuvântului și a reportajului bine făcut. Uneori am reușit, alteori nu am reușit, dar cred că jurnalismul nu este o meserie, cred că este o vocație,  iar de vocație nu scapi chiar dacă ți-ai depus dosarul de pensie.
 
R: Ultimul reportaj pe care ți l-ai ales să-l faci a avut o anumită semnificație pentru tine ?
 
Simona Uță: Toate au fost reportaje de suflet, iar ultimul a fost povestea de viață surprinsă în doar două minute a șefului Salvamont  Bușteni, domnul Gheorghe Haiduc, despre care nu am știut când am început interviul că se pensionase în aceeași lună și că din șef de salvamont era acum voluntar. Este un om care și-a dedicat viața salvării vieților. A participat la câte mii de acțiuni de salvare in cei 20 de ani de cariera pe munte. Au fost de ordinul miilor de intervenții și doar două telefoane de mulțumire. Dl Haiduc a fost ultimul meu intervievat. Și apoi multe transmisii in direct. Ultima intervenție in direct a fost despre traficul infernal de pe DN1 și gradul de ocupare din statiunile de pe Valea Prahovei . La finalul acelei transmisii mi- am luat și ramas bun de la ascultătorii fideli ai radioului public .
 
R: Ești ploieșteancă și nu de puține ori te-am auzit susținând cu tărie că iubești Ploieștiul. De ce iubești acest oraș?
 
Simona Uță: Iubesc mult, mult, mult de tot Ploieștiul, însă nu știu să îți răspund la întrebarea "de ce? ". Îl iubesc pur și simplu. Poate că l-am iubit pe Caragiale când eram elevă și îl iubesc pe Caragiale și acum, poate că am învățat la Liceul Nichita Stănescu, iar Nichita Stănescu este un simbol și prin ochii lui Nichita iubesc Ploieștiul, poate pentru că toată copilăria mea este legată de  strada Cameliei, unde mirosea a tei și acolo mi s-a cântat prima serenadă când un băiat a venit cu chitara pe bancă, poate pentru că prima poveste adevărată de iubire am trăit-o pe Bulevardul Castanilor de 1 mai, când erau castanii înfloriți. Nu știu să îți spun. Poate că toată tinerețea mea, de mamă tânără, a fost legată de Palatul Copiilor din Ploiești și de performanțele tinerilor de acolo. Iubesc Ploieștiul prin toate fibrele mele, fără să spun iubesc Ploieștiul pentru că..., iubesc Ploieștiul și atât. Poți să spui de ce iubești o femeie? Nu! O iubești și atât. Așa iubesc eu Ploieștiul.
 
R: Și totuși, a fost vreun moment în care ai simțit nevoia să-l părăsești, să uiți de el? 
 
Simona Uță: Nu. Au existat momente în care m-am sufocat în Ploiești, au existat momente în care am sperat să mă mut la Câmpina doar pentru că acolo e mult mai curat și mult mai așezat din punct de vedere urbanistic. Nu te agresează nimic. Soţul meu e navetist, lucrează în București, fiica mea a învățat în București, astfel că au  existat ani în care ei au pus presiune pe mine să ne mutam cu toții în București, ca să le fie și lor viața mai ușoară, însă nici atunci nu am putut să părăsesc Ploieștiul. Cu toții visăm să trăim într-un loc mai frumos, așa ca mi-am propus să pun umărul să schimb ceva in Ploiești, să nu mai dorim să plecăm din Ploiești, ci să dorim să trăim în Ploiești. 
     
R: Care a fost, din punctul tău de vedere, cea mai prosperă perioadă a Ploieștiului?
 
Simona Uță: Cred că perioada interbelică, atunci putem vorbi de prosperitate, și asta grație petrolului și prelucrării petrolului. După aceea cred că a fost minunată perioada imediată după Revoluție, pentru că a fost un semn de eliberare și e perioada romantică a politicii de după '89. Între prosperitate și cât de frumos a arătat Ploieștiul, am să spun că mai frumos decât în perioada 2008-2012 nu a arătat niciodată Ploieștiul. Dacă vrei, ăsta este dezideratul meu și al echipei din care fac parte, să ducem cât mai repede Ploieștiul acolo, ca după aceea să avem timp să și construim. 
 Cred că în continuare Ploieștiul este un oraș prosper din punct de vedere economic. Toate statisticile ne arată acest lucru. Nu este o problemă de prosperitate economică. Mă întorc și spun, este o problemă de suflet și de simț gospodăresc.
 
 
 R: Alături de Milano, Valencia, Viena și alte 8 orașe europene, Cluj-Napoca a ajuns în finala competiției pentru titlul de „Capitala europeană a inovării 2020” și ar putea câștiga 1 milion de euro. Finanțat prin Orizont 2020, programul pentru cercetare și inovare al UE, premiul recunoaște meritele orașelor europene care dezvoltă ecosisteme de inovare dinamice menite să abordeze provocările din viața publică și să îmbunătățească viața oamenilor. Așadar, semnalul este acela că se poate și în România. Tu ce crezi, se poate și în Ploiești? 
 
Simona Uță: Of, Doamne! Nu știu dacă în viitorii ani am putea aspira la așa ceva. O să îți spun că Ploieștiul speră să câștige cândva măcar statutul de "Capitală a Tineretului". Este un proiect la care unul dintre consilierii de pe lista domnului Andrei Volosevici lucrează de foarte mult timp, este vorba despre tânărul Radu Simionescu, și știu că am să-l susțin să obțină acest statut pentru Ploiesti. Sa devenim "Capitala Tineretului". Cred că Ploieștiul are ca prioritate, acum, cum să ieșim din starea asta de comună, de "sat fără câini", în care am ajuns, iar după ce o să avem iar trotuare curate și după ce o să avem și spațiu verde suficient, și după ce o să avem si o starea de bine civică, poate aspirăm și la Capitala Inovației. De ce nu, suntem totuși centru universitar. Nu se poate visa la o astfel de titulatură decât în jurul unui centru universitar. Poate vreodată vom aspira și la asta.
 
R: Acum ne aflăm în punctul în care ai decis să te implici direct în viața administrativă a orașului. Ai decis să te înscrii în PNL și candidezi pentru un loc în Consiliul Local Ploiești. Despre Partidul Național Liberal putem sintetiza, la nivel doctrinar, că este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Care este motivul pentru care ai acceptat sa intri în politică și, mai ales, de ce ai optat pentru acest partid. Te regăsești în principiile și valorile pe care acesta le promovează?
 
Simona Uță: O să fiu foarte sinceră. Mă regăsesc în echipa lui Andrei Volosevici. Nu știu dacă Andrei ar fi luat decizia să se ducă în alt partid, dacă l-aș fi urmat, dar decizia de a intra în echipa lui Andrei a fost o decizie care a dus și la decizia de a intra în Partidul Național Liberal. Sunt o anti-PSD-istă convinsă și sunt cunoscută pentru această opțiune ( dacă asta mai trebuie menționat) și o spun cu tot sufletul. Partidul care s-a definit clar în această luptă clară anti-PSD este PNL, iar acum, reprezintă dreapta unită dacă ne referim la alianța PNL-USR-Plus care s-a constituit pentru Consiliul Județean. Unde în altă parte aș fi putut să mă duc? O anti-PSD-istă unde ar fi putut să se ducă?
 
R: Există vreun proiect al tău de suflet pentru care te vei lupta în Consiliul Local? 
 
Simona Uță: Probabil o să mi se spună ”doamna Buruiană” deoarece toate  poveștile mele legate de intrarea în politică sunt legate de buruienile din oraș. Buruienile din oraș m-au făcut să iau această decizie, să intru în politică. Am criticat atât de mult lipsa de spirit gospodăresc, nu pot să spun de administrație, ci de ochi gospodăresc din oraș, încât am spus că dacă ei nu pot, trebuie să-mi măsor eu puterea astfel încât să-mi asum că voi face lucrul acesta. Iar dacă peste patru ani vor mai fi buruieni pe lângă bordurile din Ploiești, voi ieși public să spun că e prea grea administrația. Iar după ce rezolv cu buruienile, mai am câteva proiecte frumoase pentru tineri.
 
R: Ne poți spune care este unul dintre ele?
 
Simona Uță:  Uite, cu tot respectul pentru toți seniorii acestui oraș, am remarcat că există o grijă a tuturor edililor, a tuturor politicienilor, pentru pensionari. Este justificată, trebuie să îi respectăm, trebuie să le organizăm evenimente, fie că sunt concerte de Ziua Pensionarilor, fie că e petrecerea celor ”50 de ani de căsătorie”, totuși, dacă te uiți în spate, nu ai să vezi niciun eveniment pentru elevii de liceu, pentru serbarea majoratului intr- un mod special, sau pentru absolvenții de facultate. Atunci , micile mele proiecte, pentru că nu sunt unele de anvergură, sunt proiecte de suflet. Visez la o paradă a tuturor absolvenților de licee pe bulevardul din Ploiești. Ei să fie mândrii că sunt aplaudați, iar noi să ne mândrim cu ei, că sunt absolvenți. Ei să se simtă că aparțin unei comunități, iar noi să sperăm că, dacă îi aplaudăm și îi încurajăm, se vor întoarce, după ce vor termina facultatea, în Ploiești. 


R: Iată că nu vorbim despre un proiect care necesită multe resurse. De ce crezi că nimeni până acum nu s-a gândit să creeze astfel de evenimente.
 
Simona Uță: Nu necesită resurse, ci necesită mult suflet. De ce nu s-a gândit nimeni, nu știu să îți spun. Nu a intrat nimeni în Consiliul Local Ploiești care să se gândească la emoția pe care o poate genera  un astfel de eveniment în sufletul unui adolescent.
 
R: Cum vezi campania care tocmai se desfășoară? Este una atipică, asta este clar, având în vedere contextul în care ne aflăm. Se mizează extrem de mult pe mediul online. Dar oare este suficient pentru a ajunge în inima ploieștenilor? 


Simona Uță:   Traversăm o epocă on-line, nu doar datorită pandemiei, ci pentru că acesta este mersul lucrurilor și a comunicării, comunicarea on-line. Eu sunt adepta privitului în ochi. Dacă nu privesc omul în ochi, nu pot să comunic, motiv pentru care, pe lângă acest segment de campanie on-line, pe care îl desfășoară cei din echipa de on-line a partidului , eu am făcut ”door to door”, cu măscuță, cu mănuși,  și am stat de vorbă cu sute de oameni. Am vorbit cu oamenii de pe străzi, din blocuri , am stat de vorba cu fiecare în parte. Sute de oameni. Poate mai mulți. M-a durut să observ că nimeni, absolut nimeni nu mi-a spus că își dorește o investiție în oraș. Toți au spus ca vor doar curățenie. Aici suntem. Dar asta, nu aș fi putut să o aflu din on-line și atunci, las on-line-ul celor care se pricep foarte bine la on-line, iar eu cu tot riscul, pentru că suntem într-o perioadă de pandemie, am mers și am vorbit cu oamenii.
 
R: În momentul în care i-ai privit pe ploieșteni în ochi, ce ai simțit ce îți transmiteau prin simpla lor privire?

Simona Uță: Nu mai au speranță. Sunt atât de blazați, încât nu mai au speranță. Am încercat să le spun că eu sunt optimistă din naștere și i-am rugat să vină la vot, să-mi dea o șansă. Sa dea o șansa lui Andrei Vlosevici. Sunt convinsă că impreuna o să reușim să schimbăm imaginea Ploieștiului. 
 
R: Din ce în ce mai mulți jurnaliști renunță la o cariera în presa și aleg să intre în politică. Și aici un caz elocvent este Rareș Bogdan. Cum vezi acest fenomen? 
 
Simona Uță: Noi, ziariștii, mai ales după o viață dedicată presei, învațam să ne dedicam societății civice, doar suntem supranumiți ”câinele de pază al societății”. Iar atunci, reflexul este să fii de partea societății. Cred că este o plus valoare implicarea ziaristilor in politica. Sperăm să si validăm asteptarile tuturor. În cazul lui Rareș Bogdan și el este nou în politică și nu e singurul care a făcut pasul acesta. Imi doresc foarte mult să reușesc să fiu la fel de pasionată precum am fost și în presă. Eu nu am nevoie  de o validare profesională, vreau doar să daruiesc timp, energie si empatie , sa le arăt ploieștenilor că dacă depui puțin suflet, se poate.  E tot ce îmi doresc.
 
R: În final te rog să răspunzi succint la următoarele întrebări:
 
R: Ce te face fericită?
Simona Uță: Zâmbetul fiicei mele.
 
R: Ce te întristează?
Simona Uță: Buruienile din oraș.
R:Ce te deranjează?
Simona Uță: Minciuna.
R: Ce îți dă speranță?
Simona Uță: Speranța mi-o dau eu, energia mi-o iau de la fiica mea, iar speranța pentru oraș mi-o dau toate cărucioarele cu copii pe care le văd pe trotuare. Copiii acestui oraș sunt speranța .


R: Cum descrii Ploieștiul?
Simona Uță: Un oraș minunat, superb, dar din nefericire trist și neglijat.

R: Care este pentru tine cel mai frumos loc din Ploiești?
Simona Uță: Bulevardul Castanilor.

R: Cum ai descrie activitatea din Primăria Ploiești?
Simona Uță: Amorțită .  

 R: Cum ai descrie funcționarul public ploieștean?
Simona Uță: Obosit, plictisit și fără curajul să viseze că munca lui este cheia unui angrenaj care     
trebuie să înceapă să funcționeze.Toată lumea îi privește urât, ” ăia din administrație cu leafă mare”. Dacă noi îi privim așa și ei ne vor privi la fel. Trebuie să le spunem că fiecare dintre ei e important si că fără ei nu se mișcă roata. 


R: Ce înseamnă pentru tine Andrei Volosevici?
Simona Uță: Un prieten, un model de primar pentru că a arătat în mandatul său 2008-2012 că se poate. Era un Andrei foarte tânăr atunci, avea doar 32 de ani, iar cu acel entuziasm a reușit să facă ceva.  Este un om care își iubește orașul mai mult decât poate să o spună. Cred că de teama de a fi judecat, se ferește să spună asta, că iubește Ploieștiul și îi iubește pe ploieșteni. Andrei este un lider și dovadă este faptul că trage după el o întreagă echipă.
 
R:Ce înseamnă Petrolul Ploiești pentru tine?
Simona Uță: Uau! Am fost pe stadion, fac galerie, cânt imnul, plâng de emoție, strig la mine în casă când ma uit la meciurile televizate . Chiar dacă joacă în Liga 2, trăiesc cu aceeași emoție fiecare meci. Mă bucur că am reușit prima victorie din acest sezon. Acel 4-0 cu CSM Reșița . A fost sărbătoare in casa mea. Soțul meu e petrolist de 3 generații . Am steag, fular, tricouri. Ce, crezi că dacă sunt femeie nu pot să iubesc Petrolul? Îl iubesc cu toată ființa mea, eu , împreună cu toată familia.