Oana Zăvoranu, amenințată cu un cuțit de un bărbat, în trafic,la Azuga

Oana Zăvoranu, amenințată cu un cuțit de un bărbat, în trafic,la Azuga

Oana Zavoranu și soțul ei au fost ameninţați cu un cuţit. Incidentul ar fi avut loc în Azuga, când cei doi ce se intoarceau din minivacanța de la munte. Oana Zăvoranu a depus plângere la poliţie.

Soțul Oanei Zăvoranu, aflat la volan, a încercat să depășească o mașină, în timp ce se afla pe o linie discontinuă. În acel moment, un alt șofer s-ar fi oprit cu mașina în fața cuplului și i-a amenințat pe cei doi cu cuțitul. 

”Ne întrorceam de la Bran unde am petrecut cu prietenii de la Bușteni și veneam către București și ne-am băgat într-o depășire la ieșirea din Azuga și vedeam că unul iese de pe banda noastră și se pune de-a curmezișmul benzii opuse. Ne-am băgat înapoi și noi am mai mers 3 metri, din nou a vrut să se bage în depășire, din nou s-a pus pe bandă, a ieșit din mașină cu un cuțit și a început să ne amenințe: vă tai, vă omor, ce credeți nenorociților că dacă sunteți din București vă băgați? Zăvoranco, te tai! Am rămas blocată, a ieșit între timp și lumea pentru că ăsta blocase ambele sensuri.

Am depus plângere penală spunându-le polițiștilor că a ieșit cu un cuțit, el a spus că nu e adevărat, apoi polițiștii au percheziționat mașina și au găsit unul dintre cuțite aflat în buzunarul șoferului, de la ușă. Am făcut plângere și mergem mai departe pentru că este inadmisibil pur și simplu un psihopat îți taie calea” a spus Oana Zăvoranu la Antena 3

IJP Prahova a anunțat deschiderea unui dosar penal după incidentul în care a fost implicată Oana Zăvoranu

“La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00 polițiștii stațiunii Bușteni au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că a fost implicată într-un conflict în trafic.

Polițiștii au demarat, de îndată, activități pentru identificarea și depistarea celor două autoturisme implicate, procedând la oprirea regulamentară a acestora, pe raza orașului.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînțelegeri în trafic, unul dintre conducătorii auto implicați s-a deplasat la celălalt autoturism și ar fi adresat injurii și amenințări bărbatului aflat la volan, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a transmis, miercuri, IJP Prahova pe tema incidentului în care a fost implicată Oana Zăvoranu și șotul ei.

Alte două incidente violente au avut loc de la începutul anului, în trafic, la Poiana Țapului și Comarnic.

 Urmăreşte mai multe știri pe pagina de Facebook „Deprahova.ro” 

CITEȘTE ȘI:

Sandal în trafic la Bușteni. Un șofer a scos cuțitul