Ioannis Livitsanos, viceprimarul orașului Lefkada, în vizită la Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești, reprezentată de viceprimar Daniel Nicodim, a primit vineri, 24 septembrie a.c., vizita oficială a viceprimarului localității Lefkada din Grecia, domnul Ioannis Livitsanos, care a fost însoțit de către Dragoș Zisopol, deputat în Parlamentul României din partea minorităților naționale, reprezentant al Uniunii Elene din România.

Vizita a avut loc, în contextul organizării, în acest week-end, de către Uniunea Elenă din România și Primăria Municipiului Ploiești, în orașul nostru, a evenimentului “Alfabetul Conviețuirii”,  un festival interetnic, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, care reunește, în acest an, un număr de 45 de ansambluri folclorice ale minorităților, peste 800 de artiști, care vor oferi publicului mai bine de 20 de ore de spectacole, eveniment prin intermediul căruia se dorește promovarea tradițiilor și culturii minorităților din țara noastră, sub semnul înțelegerii și a bunei conviețuiri.

Cu această ocazie, reprezentanții delegației elene și-au reiterat dorința de a întări și continua parteneriatul cu Municipiul Ploiești, prin intermediul relațiilor culturale, sportive, precum și în domeniul turistic. În acest context, reprezentanții părții elene și-au exprimat intenția de a colabora cu administrația ploieșteană în vederea organizării, în orașul nostru, anul viitor, în luna februarie, a unui eveniment inedit – Zilele Lefkadei la Ploiești - . 

Astfel, viceprimarul orașului Lefkada, Ioannis Livitsanos, a invitat oficial reprezentanții municipalității ploieștene să participe la un festival similar, care se va organiza anul viitor, în localitatea elenă.

În semn de apreciere față de intențiile părții elene, viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim, a exprimat deschiderea municipiului nostru față de relațiile derulate în cadrul acestui parteneriat și l-a asigurat pe omologul său din Lefkada, domnul  Ioannis Livitsanos, că se vor depune toate eforturile necesare pentru punerea în practică a proiectelor care au fost dezbătute în cadrul reuniunii de astăzi.

Reamintim că, municipiul nostru este înfrățit cu localitatea Lefkada din Grecia, din anul 1998. Lefkada este un oraș cu o tradiție culturală deosebită, care a dat multe personalității din domeniul literaturii, artei și științelor, cum ar fi Arsitotelus Valaoritis și Angelos Sikelianos.  Supranumită și Insula Albă, Lefkada este recunoscută pentru  culturile sale de măslini și viță de vie, producțiile de miere și sare, precum și pentru broderiile de Karia.