1 decembrie la Ploieşti, pe repede înainte. Mulţi ploieşteni, dezamăgiţi că nu au văzut parada FOTO&VIDEO

Parada militară organizată la Ploiești cu prilejul Zilei Naționale a României a început mai devreme, decât era anunțat în programul oficial.

Anunțată pentru ora 13. 00,  parada a început în jurul orei 11.30 și s-a terminat până la ora anunțată inițial. Frigul a fost explicația oficială, iar măsura i-a supărat pe ploieștenii care au bătut drumul degeaba până în centrul orașului

Decizia a aparținut conducerii garnizoanei, care nu s-a consultat cu primăria, invocând frigul pentru schimbarea orei. Militarii au intrat în dispozitiv de la ora 9:00 dimineața.

"Garnizoana Militară nu a respectat programul stabilit cu Primăria Municipiului Ploiești pentru defilarea paradei militare. În contextul decalajului apărut în timpul acțiunilor, din această dimineață, care au fost incluse în programul oficial, destinat marcării Zilei Naționale a României, fac precizarea că, ceremonialul militar a fost stabilit, organizat și desfășurat exclusiv de Garnizoana Ploiești. Îmi cer scuze ploieștenilor pentru situația determinată de decalajul de organizare creat de Garnizoana Ploiești față de programul inițial anunțat de instituția noastră. Evenimentele organizate de Primăria Municipiului Ploiești se vor desfășura conform programului stabilit", a fost mesajul postat în această după-amiază pe reţeaua de socializare de către primarul Ploieştiului.

Dacă e să fim corecţi până la capăt, instituţia precizase, în comunicatul de presă iniţial, transmis la mijlocul săptămânii, că manifestaţiile sunt organizate de Primărie în parteneriat cu Garnizoana Ploieşti. E drept că în mesajul trimis ploieştenilor vineri, tot pe Facebook, Adrian Dobre uita să mai menţioneze şi Armata, invitaţia sunând aşa: "Primăria Municipiului Ploiești a pregatit o serie de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri: ceremonie religioasă, paradă militară, momente artistice etc.".

În acest an, locația pentru manifestările oficiale a fost schimbată, evenimentele desfășurându-se în fața Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul și nu în zona statuii Mihai Viteazu, locul în care au avut loc astfel de manifestări în ultimii ani.

La eveniment au participal vicepremierul Grațiela Gavrilescu și miniștrii Teodor Meleșcanu și Radu Oprea, toți trei fiind prahoveni. Vezi imagini cu parada militară pe pagina de Facebook a site-ului deprahova.ro.