VIDEO Trei case, două anexe și un garaj, distruse de flăcări la Cornu
Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o gospodărie din Cornu. Focul s-a extins rapid și a afectat mai multe locuințe și anexe, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, provocând pagube uriașe.
Incendiul de la Cornu de Jos a cuprins întâi o locuință, apoi s-a propagat la alte două, un garaj și două anexe gospodărești. La Locul evenimentului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, un echipaj SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de grupă operativă.
Incendiul, izbucnit în jurul orei 21.30, a fost lichidat aproape de miezul nopții. Nu a făcut victime, dar pagubele provocate au fost uriașe.
Cauza probabilă a evenimentului este în curs de stabilire.
