VIDEO| Descinderi în Ploiești și București! Cum au reușit doi bărbați cu ajutorul unor numere de telefon să fure banii din conturile unor persoane

VIDEO| Descinderi în Ploiești și București! Cum au reușit doi bărbați  cu ajutorul unor numere de telefon să fure banii din conturile unor persoane

Două persoane suspectate că au săvârșit infracțiuni de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, alterarea integrității datelor informatice și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice au fost vizitate miercuri de  procurorii D.I.I.C.O.T. și de ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Ploiești.

Descinderile  au  avut loc la adrese din București, Ploiești și Drăgănești.

“La data de 29.09.2019, unul dintre suspecți, a apelat serviciul de relații cu clientii al unei companiei telefonice și recomandându-se ca fiind persoana vătămată, a solicitat portarea numărului de telefon ce-i aparținea acesteia, pe o altă cartelă SIM, făra număr. Ulterior, în aceeași zi, aflându-se în posesia numărului de telefon al persoanei vătămate, a apelat serviciul de relații cu clienţii al unei unități bancare şi, atribuindu-și identitatea persoanei vătămate, a solicitat şi obţinut de la reprezentanții acesteia resetarea parolei de acces pentru aplicația de internet banking, noua parolă fiind transmisă prin SMS. Aflându-se în posesia datelor de logare la aplicaţie, suspectul, fără drept, a efectuat conversia sumei de 9.000 euro în lei, în contul persoanei vătămate, după care a transferat la data de 29.09.2019 din acelaşi cont, sumele de 23.000 lei, respectiv 20.000 lei, într-un alt cont bancar deschis la aceeași unitate bancară. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constat faptul că, în perioada 27-29.09.2019, suspecții au prejudiciat și alte două persoane, folosind același mod de operare, valoarea totală a prejudiciului cauzat ridicându-se la suma de 231.500 lei”, au detaliat anchetatorii.

Potrivit IJP Prahova, din investigațiile desfășurate în perioada septembrie – octombrie 2019 a reieșit că persoanele implicate ar fi acționat în special în București și în județele Prahova și Cluj.

Procurorii au dezvăluit că, pentru a nu fi depistați, sumele de bani obţinute din activitatea infracțională au fost folosite de către suspecți pentru cumpărarea mai multor bunuri de lux, cu valoare mare, aceștia identificând persoane care aveau postate spre vânzare, pe site-uri specializate, astfel de bunuri. Sub pretextul că sunt adevărații titulari ai conturilor, suspecții au efectuat transferurile financiare în conturile bancare aparținând vânzătorilor, primind în schimb bunurile.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate anchetatorii au ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 22 de telefoane mobile și cartele SIM, 16 sisteme informatice și dispozitive de stocare a datelor informatice, 15 ștampile și dispozitive de aplicare a timbrului sec, deținute fără drept, înscrisuri și suma de 3.040 euro.

Două persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, acțiunea derulându-se cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.