Un tânăr de 18 ani s-a aruncat în fața trenului între stațiile Buda și Florești

Un tânăr de 18 ani s-a aruncat în fața trenului între stațiile Buda și Florești

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Ploiești  și-a pus capăt vieții, duminică seară. Acesta  s-a aruncat în fața trenului, între stațiile CFR Buda și Florești, aflate pe raza județului Prahova.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, mecanicul locomotivei a declarat că l-a văzut pe băiat cum se plimba de-a lungul liniei de cale ferată pentru ca la un moment dat să se arunce direct în fața locomotivei. Băiatul a murit pe loc.

”Am fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de trenul Regio nr. 3012, care circula pe relația de cale ferată Brașov - București, între Stațiile C. F. Florești și Buda.

Echipa operativă a constatat că la km feroviar 79+50m, lângă firul II de cale ferată, se afla o persoană, care a fost declarată decedată de cadrele medicale prezente la fața locului. Aceasta a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani din Ploiești.

Polițiștii din cadrul  Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, au anunțat reprezentanții IPJ Prahova.