Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești

UPDATE

Din păcate, a fost declarat decesul MINORULUI. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRE INIȚIALĂ 

Un copil de doi ani a căzut joi de la etajul unui bloc din Ploiești. Nefericitul eveniment s-a petrecut pe strada Constantin Brezeanu. Ar fi căzut de pe geamul de la bucătărie, iar impactul a fost pe aleea de beton din fața imobilului.

”La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un minor de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploiești.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, minorul în cauză fiind asistat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a anunțat IPJ Prahova.