Un bărbat și o femeie au petrecut Ziua Îndrăgostiților după gratii. Au vrut să fure băutură dintr-un supermarket din Ploiești
Un bărbat din Telega și o femeie din Bărcănești au petrecut Ziua Îndrăgostiților după gratii. Cei doi au fost prinși încercând să sustragă, dintr-un supermarket, sticle cu băutură.
“La data de 14 februarie a.c, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un agent de pază al unui supermarket din zona de nord a municipiului despre faptul că a surprins două persoane sustrăgând bunuri din magazin.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 33 de ani, din comunele Telega și Bărcănești, ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice din incinta supermarketului, desfăcându-le sistemul de antiefracție.
Prejudiciul în cauză de 2.030 de lei a fost recuperat și predat reprezentanților societății, cei doi fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii”, potrivit informațiilor transmise de IJP Prahova.
Față de cei doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Ei sunt anchetați în cadrul unui dosar penal de furt.
