Percheziții de amploare în Prahova și Dâmbovița la traficanți de droguri de mare risc. Sunt audiate 65 de persoane

Percheziții de amploare în Prahova și Dâmbovița la traficanți de droguri de mare risc. Sunt audiate 65 de persoane

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat miercuri un număr de 15 percheziții domiciliare, pe raza județelor Prahova și Dâmbovița, la locuințele unor persoane suspecte de trafic de droguri de risc și mare risc. La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 65 de persoane. 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat miercuri un număr de 15 percheziții domiciliare, pe raza județelor Prahova și Dâmbovița, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu și efectuarea, fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive.

"În cauză s-a reținut faptul că, membrii grupării au comercializat cantități importante de cannabis, comprimate ecstasy, cocaină și produse cu efecte psihoactive către consumatori din Prahova și Dâmbovița", se arată scris într-un comunicat emis de DIICOT.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 65 de persoane.

"Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", au mai precizat reprezentanții DIICOT.