O persoană a ajuns la spital în urma unui accident produs la Florești

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident produs la Florești

O persoană a fost rănită și transportată la spital luni seară în urma unui accident rutier produs în zona comunei Floresti.
Potrivit IPJ Prahova, din primele verificări, se pare că accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate. Una dintre mașini ar fi fost proiectată  în gardul unui imobil, ocazie cu care au fost avariați inclusiv doi stâlpi de susținere ai unei informări turistice de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, unul dintre conducători auto, o femeie în vârstă de 52  ani, a fost rănit usor și transportat la spital.