Imagini SPECTACULOASE de la descinderile din Berceni, Ploiești și Valea Călugărească |VIDEO

Imagini SPECTACULOASE de la descinderile din Berceni, Ploiești și Valea Călugărească |VIDEO

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească au efectuat 32 de percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, gospodării și societăți comerciale. 26 de descinderi au avut loc în comuna Berceni, patru în Municipiul Ploiești, una în comuna Valea Călugărească și una în comuna Leordeni, județul Argeș .

Din cercetări au rezultat indicii că, începând din luna martie a anului trecut, persoanele în cauză ar fi pătruns în incinta unor locuințe, gospodării și societăți comerciale, de unde ar fi sustras diverse bunuri și valori, precum și animale și material lemnos. În fapt, ar fi vorba de 21 de infracțuni de furt și furt calificat.

Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 57.000 de lei.

24 persoane au fost  conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La percheziții au partiicpat și jandarmi.