FOTO Accident teribil pe DN1, în zona Păulești. Au murit două persoane
Un accident mortal s-a produs vineri dimineață pe DN1, la intersecția cu drumul spre Păulești.
Un bărbat de 41 de ani și unul de 56 de ani și-au pierdut viața în tragedia produsă în această dimineață, pe Drumul Național 1. Cei doi au fost găsiți de echipajele de urgență încarcerați și inconștienți. Victimele suferiseră leziuni incompatibile cu viața, iar în scurt timp medicii au declarat decesul, în ambele cazuri.
O a treia persoană implicată în eveniment, un tânăr de 22 de ani, a fost rănită, fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Potrivit ISU Prahova, ar fi vorba despre un cetățean turc.
"În această dimineață, în jurul orei 08:45, Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în afara localității Păulești, la intersecția cu DJ 155, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 22, respectiv 55 de ani.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 55 de ani și un pasager în vârstă de 41 de ani, din același autoturism, au fost declarați decedați de personalul medical sosit la fața locului.
Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers Brașov către Ploieşti, fiind dirijat de polițiștii rutieri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", a informat IJP Prahova.
SURSĂ FOTO : ISU PRAHOVA
