Doi șoferi, prinși de polițiști în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor

Doi șoferi, prinși de polițiști în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice și  a drogurilor

Luni 5 octombrie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii orașului Breaza au oprit, pentru un control de rutină pe strada 23 August, un autoturism condus de un bărbat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv șoferul în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Polițiștii au fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Marți 6 octombrie a.c., în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe DN1, pe raza stațiunii Sinaia, un autoturism condus de un bărbat din Dâmbovița.

Pentru că bărbatul în vârstă de 28 de ani avea un comportament agitat s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a rezultat o valoare pozitivă, indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.