Cum a ajuns soția turistului care a aruncat cu vin în mașina să fie amendată cu 2000 lei

Cum a ajuns soția turistului care a aruncat cu vin în mașina să fie amendată cu 2000 lei

Turistul care a aruncat cu un pahar cu vin în autospeciala Serviciului de Ambulanță aflată la o intervenție pe pârtia din Bușteni a fost amendat de către jandarmii montani. Și soția bărbatului a fost sancționată de polițiști pentru că a apelat în mod nejustificat numărul unic de urgență.

Primele sancțiuni au fost aplicate, se pare, la scurt timp după episodul filmat de un martor care a publicat înregistrarea pe rețelele de socializare. 

 Un salvamontist a încercat să-i explice bărbatului care a aruncat cu paharul în ambulanță că gestul său nu a fost justificat, atâta vreme cât echipajul de medici intervenise la o urgență, iar în mașină se afla o persoană rănită. Turitstul a continuat să fie recalcitrant, motiv pentru care salvamontistul a chemat la fața locului jandarmii montani, care l-au amendat pentru injurii. Potrivit IJJ Prahova, valoarea amenzii a fost de 200 de lei.

Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Potrivit Ziarului Incomod, în timp ce jandarmii completau procesul verbal, soția turistului a sunat la 112 și a cerut ajutorul poliției pe motiv că se simte intimidată. La fața locului a sosit și un echipaj de poliție care au sancționat femeia pentru apelare în mod nejustificat a numărului unic de urgență. De data aceasta valoarea amenzii a fost de 2000 de lei.