Bătrână dată dispărută, găsită de polițiști într-o pădure din Prahova

Bătrână dată dispărută, găsită de polițiști într-o pădure din Prahova

Alertă la Bălțești, joi după-amiază, după ce o femeie din Cărbunești a reclamat, în jurul orei 16.00, că soacra sa de 88 de ani a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Căutările au vizat zona de pădure.

Imediat după momentul apelului, și polițiștii Secției de poliție rurală Bălțești au constituit o echipă operativă și au demarat căutările.

“Membrii familiei au plecat în căutarea bătrânei, însă fără nici un rezultat. Imediat după momentul apelului, polițiștii Secției de poliție rurală Bălțești au constituit o echipă operativă și au pornit cu încredere că o vor găsi teafără și nevătămată. După aproximativ o oră de cercetări, polițiștii au observat-o pe bătrânică, căzută într-o zonă cu mărăcini, pe un deal din apropierea locuinței.

Tanti Florentina era conștientă, dar destul de slăbită. După ce a fost consultată de personalul medical sosit la fața locului, a reușit să povestească polițiștilor că ar fi plecat să culeagă păpădie pentru păsările din gospodărie. La un moment dat acesteia i s-a făcut rău și a căzut, nemaiputându-se ridica până la sosirea polițiștilor.

Ne bucurăm că finalul a fost cel așteptat de către polițiștii noștri.

”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Mădălina, Valentina, Adrian și Laurențiu sunt cei patru agenți de Poliție care au participat la acțiunea de joi.