Șofer prins de polițiști după ce a fugit de la locul accidentului. A lovit grav o femeie pe DN 1B, la Valea Călugărească

Șofer prins de polițiști după ce a fugit de la locul accidentului. A lovit grav o femeie pe DN 1B, la Valea Călugărească

Un accident rutier s-a produs marți seară, pe DN 1B, în zona localității Valea Călugărească, pe sensul de mers Ploiești către Buzău. Potrivit IPJ Prahova, o femeie în vârstă de 50 ani a fost grav rănită și transportată la spital după ce a fost lovită de o mașină. Şoferul a fugit de la locul accidentul, însă a fost prins la scurt timp de polițiști.

Acesta este un bărbat de 59 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. 

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale.