Un șofer din Prahova beat criță a fost oprit de polițiști pe DN 1
Un șofer din Prahova care s-a urcat beat criță la volan a fost oprit de un echipaj de poliție sâmbătă noaptea, pe DN 1, în afara municipiului Ploiești. Acesta s-a ales cu dosar penal.
Noaptea trecută, în jurul orei 00:45 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1, în afara municipiului Ploiești, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe direcția Brașov către București. Era condus de un șofer în vârstă de 40 de ani, din comuna Ciorani.
Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest. A indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior șoferul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Urmăreşte mai multe știri pe pagina de Facebook „Deprahova.ro”
În cauză, polițiștii i-au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
CITEȘTE ȘI:
Două mașini parcate pe o stradă din Ploiești, avariate din cauza unui șofer beat
FOTO Accident în zona Păltiniș din Ploiești. Un șofer s-a crezut pilot de raliuri
