Cum s-a jucat recepţionera de la UPU Ploieşti cu viaţa mamei

Cum s-a jucat  recepţionera de la UPU Ploieşti  cu viaţa mamei

Nu-mi face nicio plăcere faptul că sunt nevoit să scriu următoarele rânduri despre Spitalul Județean Ploiești. Am tot scris despre nenorocirile care se întâmplă acolo, sperând că așa lucrurile se vor schimba. Și într-adevăr, la presiunea presei, lucrurile au început să se îndrepte.  Conducerea Consiliului Județean Prahova a demarat o serie de proiecte de investiții menite să transforme ”Spitalul Groazei” într-unul  în care să existe condiții decente pentru a fi tratați cei care îi trec pragul.  Însă acest lucru este umbrit de modul în care anumite cadre medicale, nu toate,  știu să-și facă datoria.

Povestea mea, de fapt a mamei, începe în data de 16 aprilie 2017. Pentru mulți dintre voi a reprezentat o zi obișnuită de Paște. Pentru mine, în schimb, una plină de nervi  și de frustrare pentru că  am fost nevoit să interacționez și să vorbesc civilizat cu o doamnă sau domnișoară de la recepția Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Așadar, să dezvolt puțin subiectul! Poate cineva se va autosesiza și va schimba și această anomalie a celei mai mari unități spitalicești din județul Prahova.

Pentru că de două zile mama mea avea simptomele unei răceli puternice, și anume febră puternică, transpirații reci, dureri în gât, tuse, etc., simptome care nu s-au ameliorat cu tratamentul cumpărat de la farmacie, am luat decizia, sau mai bine zis am forțat-o, să mergem la UPU.

Ajunși acolo, suntem întâmpinați de o recepționeră.

” Ce problemă aveți ?”, întreabă aceasta pe un ton plictisit.

”Cred că a avut de a face cu foarte mulți pacienţi de este așa nervoasă”, îmi zic în gând, în timp ce mama îi explica simptomele care au determinat-o să ia decizia să  vină la Unitatea de Primiri Urgențe.

”Da, o răceală normală. De ce nu continuați tratamentul pe care l-ați luat de la farmacie sau de ce nu mergeți la medicul de familie?”, răspunde  pe un ton răstit domnița.

”E clar, nu cred că vorbesc pe aceeaşi limbă”, continui să vorbesc cu mine în gând ca un nebun, în același timp luând și decizia să intervin.

Încerc să-i explic recepționerei că este duminică și că medicul de familie nu lucrează în această perioadă, acesta fiind motivul pentru care m-am prezentat cu mama la spital.

Pe același ton răstit, recepționera ne răspunde: ” Să înțeleg că vreți să faceți Paștele la spital. Nu vedeți câți oameni așteaptă?”.

”Doamnă nu vrem, dar mama se simte chiar rău. Vă dați seama că nu am venit de plăcere la spital în această zi sau în oricare alta. Dar pentru că tot ați zis ca să petrecem Paștele aici, puteți estima cam cât suntem nevoiți să așteptăm? Vă întreb deoarece mama lucrează în această noapte”, întreb eu curios observând că în sala de așteptare  erau și foarte multe persoane care au venit ca și însoțitori ai  pacienților.

”La această întrebare nu pot să vă răspund. Să-mi spuneți dacă vă fac fișa sau nu”, a continuat recepționera supărată pe faptul că insistam ca mama să fie consultată de un medic.

Așadar, după ce ne-am luat sufletul în dinți și ne-am înarmat cu răbdare, am decis să rămânem. După aproximativ două ore de așteptare, mama intră la consultații unde a petrecut mai bine de trei ore.

În momentul în care a intrat după ușa care despărțea sala de așteptare de cea de consultații lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel. Mama chiar a avut parte de un tratament normal de partea medicilor. Aproximativ 3 ore a durat întreaga consultație, timp în care eu am urmărit în continuare activitatea doamnei de la recepție. Pot să zic că mi-am făcut o pasiune din asta. Așteptam să vină noi pacienți și să văd cum se comportă. Același comportament, aceeași întrebare: ”Vreți să vă petreceți Paștele la Urgențe?”.

Ba mai mult, aceasta s-a răstit la un moment dat  la o doamnă pentru că a venit după trei zile în care și-a neglijat starea de sănătate, spunându-i ” Și acum  ați venit? Știți că urgența este de până la 6 ore din momentul în care v-ați simțit rău?”. În acel moment, viitoarea pacientă care îi putea fi părinte a avut o reacție de zile mari: ”Să înțeleg că nu mă puteți primi?”.

”Ba da, dar vedeți că aveți de așteptat. Uitați-vă ce este aici”, i-a răspuns recepționera.

Între timp, am fost sunat de mama că i-au sosit rezultatele la analize și că nu sunt tocmai bune.  Acestea indicau un număr de leucocite cu mult peste limită. Mai exact, dacă la un om sănătos analiza trebuie să aibă 12.000 de leucocite, la mama erau 29.000.

Acum, rămâne ca medicii să pună un diagnostic, iar conducerea Spitalului Județean Ploiești și a Consiliului Județean Prahova să ia măsurile necesare astfel încât oamenii care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe să nu mai aibă parte de un astfel de tratament din partea unei recepționere. Mai exact, pacienților să nu li se mai sugereze să plece acasă fără a fi consultați de un medic!