VIDEO Circ politic pe tema sistării apei calde! Protest inedit al primarului Volosevici

Ședința extraordinară a Consiliului Local s-a transformat rapid într-un adevărat circ politic încă de la debut. Asta pentru că scandalul privind lipsa furnizării apei calde a ajuns la un alt nivel, acela în care primarul Andrei Volosevici a decis să demereze un protest inedit, am putea spune, împotriva președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Concret, șeful executivului ploieștean și-a făcut apariția la ședința de CL într-un hanorac cu mesajul “Dumitrescule, dă drumul la apă caldă”.
Așa cum era de așteptat, au existat reacții din partea consilierilor locali PNL, care l-au întrebat pe Volosevici cum rezolvă problema privind alocarea subvenției la gigacalorie.
”Ne-am angajat să dăm subvenție”, a susținut consilierul local Gheorghe Sârbu.
”Alo! Inițiați proiectul și spuneți că trebuie să plătim, iar eu fac ce spune Consiliul Local”, a fost reacția primarului Andire Volosevici în dialogul purtat cu reprezentantul PNL.
”Nu dumneavoastră v-ați angajat că dați subvenție?”, a reacționat consilierul local Gheorghe Sârbu (dialogul dintre cei doi îl puteți urmări în materialul video de mai jos).
Din nefericire, un lucru este cert. Cu siguranță apa caldă nu va curge la robinetele ploieștenilor în ciuda faptului că primarul Andrei Volosevici a inițiat acest protest.
Iar, într-o notă sarcastică, nu avem cum să nu ne întrebăm dacă nu cumva prin luna noiembrie îl vedem pe primarul Andrei Volosevici purtând o geacă pe care scrie ”Dumitrescu, dă drumul la căldură”