Un nou Spital Județean de Urgență în Ploiești! Conducerea CJ Prahova: Vrem să realizăm un complex integrat de servicii de asistenţă medicală de urgenţă
Conducerea Consiliului Judeţean Prahova va demara proiectul de construire a unui nou spital judeţean de urgenţă! Potrivit vicepreședintelui CJ Prahova, Dumitru Tudone, executivul județean ia în calcul ca în cel mai scurt timp să lanseze o licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate, pentru realizarea unui complex integrat de servicii de asistenţă medicală de urgenţă, care să includă un nou sediu pentru unitatea spitalicească, dar şi locuinţe pentru cadrele medicale, spaţii verzi şi spaţii pentru terapie ocupaţională.
Astfel, reprezentanții CJ Prahova au solicitat un teren de 15 hectare în nordul Ploieştiului, în spatele actualului Spital Județean de Urgență Ploiești.
"La ultima şedinţă, Consiliul Judeţean a aprobat transmiterea unei solicitări către Consiliul Local Ploieşti pentru transmiterea unui teren de aproximativ 15 hectare, compus din trei loturi, situat în zona din spatele actualului spital. Vrem să realizăm un complex integrat de servicii de asistenţă medicală de urgenţă, care să reunească toate secţiile actuale", ne-a declarat vicepreşedintele Dumitru Tudone.
Potrivit acestuia, în urma experienţa cu pandemia de coronavirus, varianta luată în calcul în acest moment este ca noua unitate să aibă o structură pavilionară, care să permită mai uşor, la nevoie, izolarea unor circuite.
Totodată, Tudone a susținut că actualul corp de clădire al unității spitalicești va fi parte integrantă din viitorul spital. La fel se va întâmpla, în mod evident, şi cu Unitatea de Primiri Urgenţe, care în prezent e inclusă într-un proiect european de extindere şi modernizare
"Imediat ce vom obţine terenul vom da drumul licitaţiei pentru studiul de fezabilitate", a mai anunţat Dumitru Tudone.
Odată cu această solicitare de teren, conducerea Consiliului Județean Prahova a decis să renunțe la varianta ca unitatea să fie ridicată pe terenul comunei Bărcăneşti, în contextul în care Primăria Ploieşti a decis să facă viitorul spital municipal în zona de sud a municipiului, în apropierea Hipodromului.
