Transferul Parcului Municipal Vest blocat de Prefectura Prahova. Hotărârea a fost declarată nelegală
UPDATE
”Primăria Municipiului Ploiești informează că Instituția Prefectului Prahova a solicitat revocarea HCL 94/10.03.2023 privind trecerea Parcului Municipal Vest din domeniul municipiului Ploiești în domeniul public al județului Prahova.
Municipiul Ploiești, prin adresa nr. 5113/13.03.2023, a solicitat Instituției Prefectului Prahova să efectueze un control privind legalitatea adoptării HCL 94/2003, în conformitate cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.
În urma controlului privind legalitatea HCL94/2023, în conformitate cu prevederile art. 255 din OUG 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, Instituția Prefectului Prahova solicită reanalizarea și revocarea acesteia, în caz contrar, hotărârea va fi atacată la instanța de contencios administrativ, solicitându-se anularea acesteia”, a anunțat Primaria Ploiești.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Hotărârea prin care Consiliul Local Ploiești a decis ca Parcul Municipal Vest să fie transferat în patrimoniul Consiliului Județean a fost declarată nelegală de Prefectura Prahova.
”Juriștii noștri au identificat mai multe astpecte de nelegalitate în ceea ce privește Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a decis transferul Parcului Municipal Vest. Legislativul ploieștean are la dispoție șase luni în care să îndrepte erorile materiale pe care noi le-am identificat sau să revoce Hotărârea emisă. În caz contrar, ne vedem nevoiți să atacăm în Contencios Administrativ respectiva Hotărâre”, au precizat reprezentanții Prefecturii Prahova.
Reamintim că respectiva decizie a Consiliul Local Ploiești a fost luată vineri, atunci când proiectul a fost adoptat, după îndelungi dezbateri, cu 20 de voturi „pentru”, patru împotrivă și o abținere.
Trebuie precizat că proiectul nu a avut avize de legalitate din partea aparatului de specialitate al Primăriei Ploiești, iar secretarul executivului a anunțat că nu-l va contrasemna.
