S-a deschis Orășelul Copiilor din Ploiești. Reacția ploieștenilor
Primăria Ploiești a publicat marți un clip de prezentare al Orășelului Copiilor, amenajat în acest an în Parcul Municipal Vest. Imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook a Primărie.
Iar reacția ploieștenilor nu a întârziat să apară! Aceștia au reclamat în special faptul că locația aleasă pentru Orășel nu este una potrivită și că având în vedere că în Parcul Municipal se ajunge greu, mai ales dacă nu ai propriul autoturism.
Iată o parte dintre comentarii:
”De ce nu l-ați făcut la Strejnic?”
”Marșul shaormei ați știut să-l organizați în centrul civic, deși nu are absolut nicio legătură cu datinile noastre, dar când este vorba despre Crăciun, apăi asta vă deranjează, se pare, că scoateți în afara orașului Orășelul Copiilor!”
”Toate municipiile din țară se mândresc ce au putut să organizeze de Sărbători și au Orășele ale Copiilor în centrul civic, numai Ploieștiul ascunde sărbătoarea, punând Orășelul Copiilor la marginea orașului! Odios!”
”De ce nu se organizează în centrul orașului Ploiești? Să simtă Ploieștiul sărbătoare în interiorul orașului, nu în afară.”
De precizat este și faptul că marți ar fi trebuit să aibă loc o nouă ședință a Consiliului Local Ploiești, lucru care nu s-a întîmplat. Aleșii locali ar fi trebuit să decidă modul în care să fie distribuite cele aproape 24 de milioane de lei trecute în fondul de rezervă.
Asta după ce consilierii liberali au solicitat în cadrul ședinței de luni să se răspundă dacă prin rectificarea de buget sunt acoperite toate ratele la bănci pentru anul 2023, ce valoare au penalitățile de întârziere pentru neplata la termen a ratelor și a dobânzilor la credite.
Totodată, consilierii liberali au mai solicitat și situația datoriilor către diverși operatori, o situație detaliată a comenzilor date pentru SGU Ploiești, precum și prevederea bugetară existentă la momentul emiterii comenzilor, dar și stadiul lucrărilor comandate.
Se pare că nu au primit răspunsul solicitat, astfel că ședința programată astăzi nu a mai avut loc. Propunerea de rectificare bugetară ar fi adus fonduri pentru iluminatul ornamental, dar și pentru termie, transport public, salubritate și dezinsecție.
Iată clipul de prezentare a Orășelului Copiilor:
