Rosal reacționează: Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți

Rosal reacționează: Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți

Rosal Prahova, societatea de salubritate din municipiul Ploiești, a reacționat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, în urma afirmațiilor făcute de primarul Andrei Volosevici făcute joi în cadrul unei conferințe de presă (amănunte aici).

Iată comunicatul  de presă emis de Rosal Prahova: 

Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți.

Referitor la afirmațiile lansate în spațiul public de domnul primar Andrei Volosevici, în timpul unei conferințe de presă, ne vedem obligați să facem următoarele precizări. Facem acest demers din respect față de locuitorii municipiului Ploiești care, în primul rând, trebuie să cunoască realitatea care generează criza salubrității în oraș:

  1. Grija față de curățenia orașului și sănătatea locuitorilor se rezumă doar la declarații populiste, atât în mandatul fostului primar, Adrian Dobre, cât și în mandatul actualului primar. De ani de zile atenționăm că serviciile de salubritate sunt subfinanțate, dar ni se alocă bugetele necesare doar în funcție de interesele celor care conduc orașul și nu de interesele populației.

Domnul primar Andrei Volosevici este primarul sub al cărui prim mandat compania Rosal a preluat serviciul de salubritate în municipiul Ploiești. Vă reamintim că la scurt timp după ce am preluat serviciul, orașul nostru intrase în topul celor mai curate orașe din România. Care este diferența între atunci și acum? Suma de bani pe care primăria o aloca salubrității: în 2011 bugetul era de 25.000.000 de lei, acum bugetul este de 15.000.000 de lei.

  1. Compania Rosal are experiența necesară și mijloace logistice suficiente pentru a realiza serviciile de salubritate pe care ploieștenii le merită.

Dovada o reprezintă prima lună de mandat a domnul primar Andrei Volosevici când, ca urmare a alocării fondurilor suficiente, domnia sa se mândrea cu eficiența serviciilor noastre, atât prin comunicate de presă ale primăriei, cât și pe paginile personale social media.

Din motive pe care nu le cunoaștem, dar am vrea să le știm, domnul primar a redus drastic bugetul alocat curățeniei orașului. Nu comentăm deciziile strategice ale primarului, subliniem doar că noi prestăm serviciile pentru care suntem plătiți. Oricare altă companie ar veni în locul nostru, va proceda la fel.

Pentru că nu am putut asista ca spectatori la degradarea orașului și pentru că ne pasă de ploieșteni, menționăm că doar în ultimii ani am sponsorizat primăria cu servicii și bunuri în valoare de milioane de lei. Printre acestea igienizarea pe cheltuiala noastră a creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor din Ploiești, pentru că primăria ”nu avea bani” alocați acestor ”locații”.

  1. Nu înțelegem care este motivul pentru care primarul Andrei Volosevici lansează public ideea organizării unui referendum pentru ”ieșirea din ADI” fără a vorbi despre costurile pe care fiecare ploieștean trebuie să le plătească din buzunarul propriu pentru acest gest.

Nu este mai simplu ca primăria să aloce bugetul necesar menținerii orașului într-o stare de curățenie la cele mai ridicate standarde? 

Rosal Ploiești își menține disponibilitatea de dialog și cooperare, și sperăm să reluăm colaborarea excelentă pe care am avut-o cu domnul primar la începutul celui de-al doilea mandat.

Ilustrăm acest text cu postarea făcută pe pagina de Facebook personală a domnul Andrei Volosevici imediat după preluarea mandatului și prin care aprecia eforturile făcute de Rosal.

 Da, domnule primar, chiar putem să facem împreună un oraș curat! Trebuie doar să vreți.