Reacția primarului Volosevici în urma votului din ADI Deșeuri în ceea ce privește majorarea tarifului la salubritate

Reacția primarului Volosevici în urma votului din ADI Deșeuri în ceea ce privește majorarea tarifului la salubritate

Primarul Andrei Volosevici a reacționat joi, în cadrul unei conferințe de presă, în urma votului din ADI Deșeuri prin care s-a decis majorarea tarifelor la salubritate. Edilul șef s-a declarat nemulțumit de faptul că majorarea tarifului a fost decis de către ”14 comune şi Consiliul Judeţean ”. Drept urmare, în acest context, Volosevici a anunțat că Ploieștiul are, în acest moment, două variante de acțiune.


Prima variantă ar fi rezilierea contractului dintre ADI Deșeuri și Rosal. Ce de-a doua variantă ar fi demararea unui referendum în care Volosevici vrea să ceară astfel cetățenilor să voteze pentru sau împotriva ieșirii Ploieștiului din asociația ADI Deșeuri. Primarul a recunoscut că nu se cunoaște la acest moment care vor fi costurile ieșirii Ploieștiului din ADI Deșeuri pentru că una dintre clauzele contractului prevede ca investițiile realizate din fonduri europene să fie returnate din bugetul local. A doua varianta .


"Cinstit, în momentul acesta mă gândesc la ce aş putea face şi sunt două posibile reacţii. Prima, ieşirea din ADI, propunerea către Consiliul Local să începem procedurile, pentru că va trebui să facem un referendum, va trebui să facem o rectificare. Mi se pare că uşor dar sigur ajungem să fim anexa la contract a acestui judeţ. Gândiţi-vă că, pe fond, 14 comune şi Consiliul Judeţean au decis majorarea tarifului la Ploieşti! Noi luând act de lucrul acesta. Am observat că punctul legat de rezilierea de contract a dispărut de pe ordinea de zi a ADI. Notificarea prin care Rosalul să-şi plătească redevenţa pe anul 2021 este de fapt o modalitate de a ne prefacem că nu înţelegem, pentru că, de fapt, cea mai simplă modalitate de reziliere a contractului - în contextul în care primarii, venind într-o şedinţă AGA, decid lucrul acesta având în spate hotărâri ale Consiliului Local- era să se constate, în baza contractului, faptul că nu s-a plătit redevenţa şi atunci nu era niciun fel de problemă.(...) În varianta legată de referendum există doar opțiunea ca Ploieștiul să iasă din ADI. Nu s-a făcut un calcul cât ne-ar costa ca să ieșim din ADI, de aceea este o decizie foarte importantă", a declarat primarul municipiului Ploieşti, amintind că deja a primit o împuternicire din partea Consiliului Local să voteze pentru reziliere la nivelul ADI.
Noul tarif pentru populație va fi supus aprobării Consiliului Local Ploiești în ședința convocată pentru marți, 20 iulie.

Vă reamintim că, în ședința de miercuri seară, ADI Deşeuri a votat pentru majorarea tarifului de salubritate în peste 30 de localităţi din Prahova. La Ploiești va fi aplicat un tarif de 16,39 lei/persoană/lună.