Primarul Dobre: Este demarată procedura de notificare a societății Rosal de reziliere a contractului pentru curățenia căilor publice

Primarul Dobre: Este demarată procedura de notificare a societății Rosal de reziliere a contractului pentru curățenia căilor publice

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că municipalitatea a demarat procedurile necesare pentru rezilierea contractului cu Rosal Ploiești în ceea ce privește curățenia pe căile publice.

Edilul șef a susținut că notificarea de reziliere a fost transmisă către Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești pentru a fi semnată, iar ulterior va fi transmisă către Rosal, urmând ca rezilierea să se producă în termen de 30 de zile .

“În ceea ce privește problema salubrității,  este demarată procedura de notificare a societății Rosal de reziliere a contractului pentru curățenia căilor publice. Documentul este transmis către RASP în vederea semnării documentului respectiv, după care îl voi transmite către operatorul economic care presta salubritatea pe căile publice în municipiul Ploiești.

Dar trebuie să specific faptul că dacă pentru curățenia căilor publice avem această procedură în derulare, pentru colectarea deșeurilor din municipiul Ploiești contractul este semnat sub umbrela Consiliului Județean și aștept să văd măsurile pe care Consiliul Județean și ADI le vor lua contra acestui operator, având în vedere situația dezastruoasă a salubrității și a colectării deșeurilor menajere din municipiul Ploiești”, a declarat primarul Adrian Dobre în timpul conferinței de presă.

Edilul a mai precizat că imediat după reziliere va fi lansată o procedură de achiziție a serviciilor de curățenie căi publice prin încredințare directă.

Vezi mai jos declarația video a primarului Adrian Dobre: