PNL Prahova

Primarul Andrei Volosevici: Suntem 28 de primari, 28 de viceprimari și 28 de consilieri locali.Toată lumea trebuie să treacă la treabă într-un mod constructiv

Primarul Andrei Volosevici: Suntem 28 de primari, 28 de viceprimari și 28 de consilieri locali.Toată lumea trebuie să treacă la treabă într-un mod constructiv

Primarul Andrei Volosevici nu se abate de la principiul anunțat încă din campania electorală, și anume acela de a nu mai exista culoare politică în Consiliul Local Ploiești, iar ședințele să fie bazate pe dezbateri constructive, ci nu pe lupte politice. 

Astfel, în ședința de vineri a legislativului ploieștean, cea în care au fost votați viceprimarii (mai multe amănunte aici), iar noul executiv e gata de “drum”, Volosevici i-a anunțat pe consilieri că nu va face nicio diferență între partide și procentele cu care au intrat în Consiliul Local.

Noul primar i-a îndemnat pe toți la treabă în folosul ploieștenilor.

Suntem 28  de primari, 28 de viceprimari și 28 de consilieri locali. Asta este părerea mea despre cum trebuie să desfășoare administrația publică locală în Ploiești. Suntem puși de ploieșteni în aceste funcții și nu are niciun fel de legătură procentul. Toată lumea trebuie să treacă la treabă într-un mod constructiv“, a spus Volosevici.