Primarul Andrei Volosevici anunță verificări la Poliția Locală Ploiești

Primarul Andrei Volosevici anunță verificări la Poliția Locală Ploiești

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunţat marți că a solicitat verificarea actelor medicale prin care anumiţi poliţişti locali de la ordine publică sunt scutiţi de la unele activităţi.

Într-o conferinţă organizată alături de cei doi viceprimari, Volosevici a reclamat că aproximativ 10% din agenţii de la ordine publică din Poliţia Locală Ploieşti au adus acte medicale care atestă că nu pot lucra la schimburile doi şi trei, în majoritatea cazurilor pe motiv pe probleme cu tensiunea. Automat, conducerea Primăriei Ploieşti a anunţat că va sesiza Casa de Ajutor de Sănătate, solicitând o analiză detaliată cu privire la veridicitatea acestor documente medicale.

Separat, din cauza actelor de vandalism care au avut loc în Ploiești în ultimele zile, primarul a mai anunţat că a dispus ca patrulele Poliţiei Locale să verifice în fiecare dimineaţă liniile de tramvai, înainte de începerea circulaţiei, pentru a se asigura că nu mai există obstacole, după ce una dintre surprizele neplăcute din nopţile trecute a fost găsirea unor gunoaie, cu tot cu pubele, pe calea de rulare.

"La un moment dat ne-am trezit pe liniile de tramvai cu saci de gunoi aruncaţi, ca să fie mizerie. Ceea ce a fost mai periculos şi ne pune într-o postură absolut jenantă - şi cred că cei care fac lucrul acesta ar trebui să se gândească un pic mai mult - este că a trebuit să strângem pubelele care erau aşezate pe calea de rulare a tramvaiului. Este şi motivul pentru care în fiecare dimineaţă, pe la ora 5.00, înainte să înceapă să ruleze tramvaiul, prin dispoziţia mea Poliţia Locală face verificare pe linia 102 şi linia 101, ca să nu ne trezim cu vreo prostie de genul ăsta. Gândiţi-vă că n-are nicio vină vatmanul, care poate la un moment dat vede târziu, fiind semiobscuritate, frânează, o doamnă, un domn, un tânăr, un bătrân din spate nu se ţine bine, se dezechilibrează şi ajungem la alte prostii! Eu cred că e normal să avem şi forme de protest, este normal să ascultăm orice opinie, într-un final asta înseamnă ce-am cucerit în 1989, dar de aici până la nişte acţiuni de acest gen cred că e distanţă lungă", a declarat primarul Volosevici, vorbind despre actele de vandalism sesizate în ultimele nopţi. 

"Aţi luat act cu toţii de situaţiile din parcurile din Ploieşti. Sunt locuri de joacă pe care le refacem sau le-am refăcut şi avem această problemă. Am solicitat ajutorul Poliţiei şi al Jandarmeriei, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că avem şi noi o problemă la Poliţia Locală. Mi se pare obligatoriu ca acolo unde poţi să ai reacţii, în calitate de primar, să ai reacţii. Managementul se vede, în toată splendoarea, pe stradă în fiecare zi, prin activitatea sau lipsa de activitate a Poliţiei Locale şi prin nişte lucruri pe care trebuie să le verificăm. Vom trimite o adresă către Casa de Asigurări de Sănătate, pentru o reverificare a ceea ce înseamnă documentele medicale care stau la baza unor decizii cel puţin ciudate şi a unor încadrări ciudate a poliţiştilor locali. Sunt 102 poliţişti locali la ordine publică, 10 dintre ei nu pot lucra decât la schimbul I, este act medical, pentru că au tensiune unii dintre ei. Vreau să fie foarte clar, empatizez cu cei care suferă, cu cei care într-adevăr sunt bolnavi, cu cei care au probleme medicale, dar mi-este foarte greu să înţeleg cum cineva care are o problemă medicală gen tensiune poate lucra doar schimbul I şi nu schimbul II şi III. Toate aceste documente sunt emise de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi medicale, de către cabinete medicale şi, cu tot respectul pentru meseria fiecăruia, pentru că nu am putea vreunii dintre noi să contestăm lucrurile astea, trebuie făcută o verificare. La fel, avem aceeaşi situaţie la nivel de dispecerat, este un domn care poate lucra doar ziua, noaptea nu. Şi are act medical în sensul acesta. Şi acum vă întreb şi eu: aţi face altceva? Poate că nu e corect să stăm să contestăm nişte acte medicale. Dar nu se poate! Când 10% din efectivele Poliţiei Locale legate de ordine publică nu pot desfăşura activitatea decât din când în când, pe româneşte, avem o problemă, poate ăsta este unul dintre motivele pentru care îi vedem mai rar pe stradă", a completat primarul municipiului Ploieşti.