Primăria Ploiești este nevoită să ia bani de la dezvoltare pentru a funcționa. ectificarea necesară pentru plata salariilor la TCE și SGU, respinsă de Consiliul Local

Majoritatea din Consiliul Local Ploiești a vot, miercuri, împotriva proiectului de rectificare a bugetului local care propunea alocarea de fonduri către SGU și TCE, pentru plata salariilor.
Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Andrei Volosevici, propunea redistribuirea unor fonduri, pentru a ajuta cele două societăți subordonate administrației locale.
Banii erau luați de la active nefinanciare și de la capitolul bugetar dedicat învățământului, iar fondurile erau distribuite către Servicii de Gospodărire Urbană, 1,2 milioane de lei, respectiv Transport Călători Express, un milion.
În timpul ședinței, consilierii PNL au propus un amendament prin care alocarea pentru SGU să fie redusă de la 1,2 la 1 milion de lei, argumentând că diferența nu ar fi mers, în viziunea lor, către o cheltuială esențială, și reclamând că proiectul de suplimentare a bugetului nu fusese discutat în AGA sau CA-ul de la SGU.
Ei au reclamat, totodată, și faptul că Primăria nu a prezentat public situația datoriilor, așa cum fusese solicitată de consilieri acum câteva luni.
”Noi discutăm acum doar unde se duc banii. Nimeni nu discută de unde pleacă banii. Pleacă din secțiunea dezvoltarea, pleacă de la cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene, ceea ce nu este normal să nu ne gândim și la dezvoltare”, a susținut consilierul local Dragoș Machițescu.
Amendamentul nu a strâns numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat, astfel că proiectul de hotărâre a intrat până la urmă la vot în forma inițială, ceea ce a dus la respingerea lui de către majoritatea consilierilor.