Planul pentru calitatea aerului din Ploieşti şi Brazi, realizat pe date incomplete. Reacția viceprimarului Trofin

Planul pentru calitatea aerului din Ploieşti şi Brazi, realizat pe date incomplete. Reacția viceprimarului Trofin

Studiul şi planul integrat pentru calitatea aerului din Ploieşti şi Brazi au fost amplu contestate în cadrul dezbaterii publice organizate miercuri seară.
Mai multe persoane şi reprezentanți ai unor ONG-uri au reclamat faptul că documentaţia care a stat la baza studiului pleacă de la date incomplete.
Principala contestaţie exprimată atât în scris de Asociaţia Stop Poluării Oraşului Ploieşti şi Fundaţia Pancuantic, cât şi în luările de cuvânt ale unor ploieşteni din timpul dezbaterii publice, a avut la bază metoda de lucru, una care s-a bazat pe raportările de emisii introduse în registrul naţional de către agenţii economicii obligaţi prin autorizaţiile integrate de mediu.

Asta pentru că studiul nu a luat în calcul și foarte mulţi agenţi comerciali, cei mai mici, care nu trimit date către acest registru. În plus, aşa cum a punctat Asociaţia Stop Poluării Oraşului Ploieşti, nu s-a ţinut cont nici de poluarea specifică pornirii instalațiilor sau de emisiile aferente incidentelor tehnice, nici de poluarea rezultată din incinerarea deşeurilor.


Totodată, a fost contestat și faptul că studiul și planul integrat pentru calitatea aerului s-au bazat doar pe evidenţele de la Registrul Auto, în cazul traficului rutier.

Cu alte cuvinte, în lipsa unui studiu serios, e greu să iei de bune datele de la RAR sau chiar şi cele de la Finanţele Locale, care nu ţin cont doar de maşinile de serviciu înmatriculate în alte judeţe sau de traficul de tranzit.

La rândul lor, reprezentanţii firmei contractate de Primăria Ploieşti şi Primăria Brazi au explicat că au întâmpinat probleme în colectarea datelor şi că au lucrat cu informaţiile oficiale certificate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, aşa cum le-au solicitat beneficiarii. O altă problemă e că totul s-a raportat la perioada de referinţă 2017, şi aici explicaţia fiind tot că aşa impunea legislaţia de profil.

Și viceprimarul Ploieștiului, Magdalena Trofin s-a declarat nemulțumită de rezultatul studiului, mai ales că nu cuprinde informații reale cu privire la calitatea aerului.
Vezi mai jos declarația pe această temă: