Iulian Dumitrescu, despre bugetul județului Prahova: Este unul dintre cele mai mari bugete din țară

Iulian Dumitrescu, despre bugetul județului Prahova: Este unul dintre cele mai mari bugete din țară

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐏𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚 𝐚 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐬𝐚. 𝟔𝟑% 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐞𝐫𝐠 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞.

Consilierii județeni din Prahova au aprobat, în ședința din 1 februarie, bugetul județului pe anul 2023. Vorbim de cel mai mare buget din istoria județului (1,238 miliarde de lei), orientat spre dezvoltare (63% din bani vor merge către proiecte de infrastructură atât de necesare judeţului nostru). Față de 2020, bugetul Consiliului Județean Prahova s-a dublat, iar cheltuilelile de dezvoltare au crescut aproape de 5 ori, lucru care a fost posibil prin atragerea de finanțări europene și guvernamentale pentru investiții (18 lei atrași din fonduri europene pentru fiecare leu încasat direct din taxe și impozite). În acest an, în Prahova vor începe cele mai mari investiții în infrastructură de după Revoluție.

Bugetul Consiliului Județean Prahova a crescut de la 555 de milioane de lei în 2020 la 1,238 miliarde de lei în 2023, adică este de peste două ori mai mare (225%).

În acest an, în Prahova vor începe cele mari investiții în infrastructură.

 „𝑬𝒔𝒕𝒆 𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒃𝒖𝒈𝒆𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒕̦𝒂𝒓𝒂̆, 𝒖𝒏 𝒃𝒖𝒈𝒆𝒕 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒂̆ 𝒇𝒐𝒓𝒕̦𝒂, 𝒗𝒂𝒍𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂. 𝑼𝒏 𝒃𝒖𝒈𝒆𝒕 𝒐𝒓𝒊𝒆𝒏𝒕𝒂𝒕 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒅𝒆𝒛𝒗𝒐𝒍𝒕𝒂𝒓𝒆. 𝑵𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒄𝒊𝒏𝒔𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒗𝒂 𝒂𝒅𝒖𝒄𝒆 𝒊𝒏𝒗𝒆𝒔𝒕𝒊𝒕̦𝒊𝒊 𝒊̂𝒏 𝒊𝒏𝒇𝒓𝒂𝒔𝒕𝒓𝒖𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒆𝒏𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒄 𝒅𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒕𝒊𝒎𝒑. 𝑰̂𝒏 2023, 𝒂𝒗𝒆𝒎 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒐𝒏𝒔𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒖𝒓𝒊𝒂𝒔̦𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒂 𝒊𝒎𝒑𝒍𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒃𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆𝒋𝒂, 𝒅𝒂𝒓 𝒔̦𝒊 𝒅𝒆 𝒂 𝒑𝒓𝒆𝒈𝒂̆𝒕𝒊 𝒊̂𝒏 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒊𝒏𝒖𝒂𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒋𝒐𝒓𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒗𝒊𝒊𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆𝒍𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆𝒓𝒊 𝒆𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒏𝒆 𝒔̦𝒊 𝒈𝒖𝒗𝒆𝒓𝒏𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒍𝒆” ,  a sunținut Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova

63% din banii Consiliului Județean Prahova vor merge către proiecte de dezvoltare, în comparație cu 29% în 2020, când bugetul de dezvoltare era de 161 de milioane de lei. În 2023, bugetul de dezvoltare va fi de aproape de cinci ori mai mare decât în 2020. Scopul Consiliului Județean Prahova este ca bugetul de dezvoltare să reprezinte cel puțin două treimi din totalul bugetului. Banii din dezvoltare merg preponderent spre: transporturi, sănătate și învăţământ.

Finanțările cu care Consiliul Județean Prahova a reușit să își mărească bugetul în 2023 sunt compuse din 371,6 milioane de lei fonduri europene, la care se adaugă 15,5 milioane de lei din PNRR, 53,4 milioane de lei din bugetul de stat pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, 140 de milioane de lei prin programul național Anghel Saligny, 25,7 milioane de lei prin vechiul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Veniturile proprii ale Consiliului Județean Prahova din taxe și impozite sunt de 20,8 milioane de lei, în timp ce veniturile din fonduri europene și PNRR sunt de 381,7 milioane de lei. Practic, pentru fiecare leu încasat direct, Consiliul Județean Prahova atrage 18 lei din fonduri europene.

În 2023, sunt planificate începerea lucrărilor la Centurile Comarnic, Azuga, Bușteni (finanțate prin bugetul CNAIR), Păulești, Mizil, la Pasajul denivelat peste DN 1 (Centura Vest) la intersectia cu DJ 101I şi strada Buda, la înființarea rețelei de gaze naturale pe Valea Slănicului, la extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități ale județului (finanțate prin bugetul Hidro Prahova), la reabilitarea Palatului Culturii etc.

Spitalului Judeţean de Urgență Ploiești îi sunt alocate fonduri de investiții de 24 milioane de lei (reabilitări, modernizări, dotări, digitalizarea serviciilor de asistență medicală, introducerea de sisteme de cogenerare etc) și se așteaptă inaugurarea spitalului modular, respectiv a unui număr de 6 săli de operații noi (dintr-un total de 13).

În bugetul pe 2023 al Consiliului Județean, sunt prevăzute, de asemenea, la capitolul investiții, și cheltuieli pentru construirea unui complex sportiv, a unui patinoar artificial, a unui bazin olimpic de înot, pentru amenajarea unui parc tematic aferent proiectui NOI (finanțat din fonduri europene), amenajări sportive. Dacă va exista un acord al Consiliului Local al Municipiului Ploiești, Consiliul Județean Prahova va face toate aceste investiții în Parcul Municipal Vest Ploiești. Administrația publică județeană a bugetat și investiții în extinderea rețelei de apă și canalizare în cartierul Mitică Apostol din Ploiești.