Investiții importate în Mizil cu fonduri UE. Proiectele primarului PSD Silviu Negraru

Investiții importate în Mizil cu fonduri UE. Proiectele primarului PSD Silviu Negraru

Conducerea Primăriei Mizil și-a propus dezvoltarea sistemului de învăţământ și cel medical din oraș. În acest context, autoritățile locale au în implementare mai multe proiecte, printre ele numărându-se construirea unei grădinițe, o școală profesională, dar și renovarea spitalului orășenesc.

Investițiile sunt realizate în mare parte cu fonduri europene accesate de echipa primarului social-democrat Silviu Cătălin Negraru și se află în diferite faze de construcție obiective.

Miercuri, președintele PSD Prahova, prefectul Virgil Nanu, deputatul PSD Bogdan Toader și subprefectul Emil Drăgănescu s-au aflat la Mizil, pentru a vedea care este stadiul implementării proiectelor locale.

”Silviu-Calin Negraru este prietenul meu de mulți ani. Îl cunosc foarte bine pe omul acesta, iar o persoană cu astfel de calități umane nu poate să nu fie și un profesionist desăvârșit! Ceea ce face Silviu în Mizil poate fi oricând un studiu de caz pentru orice edil din România! Modul în care înțelege să-și motiveze echipa, dragostea pentru comunitatea sa, m-au impresionat profund!

 Mizilul este un șantier în continuă dezvoltare. Aici se construiește o grădiniță nouă, o școală profesională așa cum ar trebui să fie în toate locurile, pentru ca toți copiii noștri să se întoarcă la meserii. De asemenea, se lucrează la baze sportive, renovarea spitalului, etc!

Sunt onorat să am un astfel de prieten și coleg.

Astăzi l-am felicitat în timpul vizitei mele, alături de subprefectul Emil Drăgănescu și deputatul Bogdan Toader!”, a susținut prefectul Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova.